Academicianul Viorel Barbu, ameninţat cu închisoarea după ce a dat verdict de plagiat în cazul Ponta

Fara Autor | 04.07.2012

Pe aceeași temă

Academicianul ieşean Viorel Barbu, membru in Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), care a decis că teza de doctorat a premierului Victor Ponta a plagiat, susţine că a fost ameninţat cu închisoarea şi că reprezentanţi ai actualei puteri au recurs la presiuni uriaşe asupra academicienilor, transmite Bună Ziua Iaşi.

"Acest Consiliu şi-a exprimat într-o maniera legală o opinie, dar a fost desfiinţat în mod abuziv. A fost un abuz grosolan al Puterii având in vedere că eu, alături de ceilalţi colegi, am evaluat plagiatul premierului Victor Ponta şi am oferit elemente ce arată că a fost vorba de un copy-paste clar. Este complet anormal ca membrii comisiei să fie amenintaţi cu închisoarea şi să le întocmească plângeri penale de către un ministru al Guvernului României. Am mai fost acuzat de faptul că aş fi membru al PDL, lucru la care am dat o dezminţire oficială. Repet, în acest caz este vorba despre un abuz grosolan al Puterii", a declarat Viorel Barbu, presedintele Academiei Române, filiala Iaşi, potrivit Bună Ziua Iaşi.

Prof. univ. dr. Viorel Barbu este presedintele filialei iesene a Academiei Romane si membru in Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), organism care a decis ca premierul Victor Ponta a plagiat in cazul lucrarii sale de doctorat.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22