Accident cu 20 de răniţi în judeţul Argeş. Cod roşu de intervenţie VIDEO

E.b. | 02.09.2016

Cod roşu de intervenţie în judeţul Argeş. 20 de persoane au fost rănite, azi-noapte, după ce două autobuze s-au ciocnit pe drumul care leagă oraşul Mioveni de Câmpulung. În maşini se aflau în jur de 80 de muncitori ai uzinei Dacia. În urma impactului, mai multe persoane au rămas încarcerate.

Pe aceeași temă


 

Accidentul s-a produs cu puţin timp după miezul nopţii. Două autobuze ale unei companii care asigură transportul angajaţiilor de la Dacia s-au ciocnit în dreptul comunei argeşene Vultureşti.

 

Inspector Madalin Zamfir, purtător de cuvânt IPJ Argeș: „Din cercetările polițiștilor, șoferul care se deplasa în spate nu a păstrat o distanță suficientă față de vehiculul care circula în fața sa și a intrat în coliziune cu acesta.”, conform Digi24.ro.

 

 

 

Cristian Soare, prefect Argeș: „Au fost 80 de angajați de la automobile Dacia, cele două autobuze s-au ciocnit. A venit al doilea în spatele primului.”

 

ISU Argeş a activat planul roşu de intervenţie. La faţa locului au fost trimise 14 ambulanţe, două echipaje de la Descarcerare şi trei autospeciale cu APĂ ŞI SPUMĂ. 14 persoane au fost transportate la spitalul judeţean Argeş. Alte șase au primit îngrijiri medicale la locul accidentului.

 

Doctor Marius Pascu, purtător de cuvânt UPU Argeș: „Starea victimelor este bună, nu avem pacienți critici . Avem un pacient cu o fractură deschisă de gambă, mulți pacienți cu contuzii, traumatisme.”

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22