ACL propune ca dezbaterea Ponta-Iohannis sa fie organizata joi, la Palatul Parlamentului

T.d. | 10.11.2014

Pe aceeași temă

Alianta Crestin-Liberala (ACL) propune ca dezbaterea între cei doi candidaţi din turul doi al alegerilor prezidenţiale, Klaus Iohannis şi Victor Ponta, să aibă loc joi la Parlament, a declarat Teodor Atanasiu, prim-vicepresedintele ACL, potrivit Gandul.

Atanasiu a aratat ca PSD va primi astazi o invitatie la negocieri, in acest sens.

"Klaus Iohannis îşi doreşte o dezbatere în această săptămână cu candidatul Ponta. Din păcate, candidatul Ponta fuge de această dezbatere, se ascunde sub fustele lui Ghiţă şi ale lui Voiculescu, nu doreşte să iasă din casă şi să vină pe un teren neutru la o dezbatere. O să-i facem încă o invitaţie foarte clară, la Parlamentul României, unde Televiziunea Română şi toate celelalte televiziuni să poată să transmită această dezbatere, să lase faldurile fustelor şi dacă este bărbat să vină la dezbatere. (...) Astăzi îi invităm la negocieri, nu putem să le mai punem ultimatum ca şi Ponta", a spus Atanasiu, după şedinţa ACL.

El a susţinut că joi ar fi cea mai potrivită zi pentru această dezbatere, la o oră de maximă audienţă, ora 20,00. Atanasiu a mai spus că poate fi vorba şi de iniţiativa IPP, adăugând că TVR ar avea dreptul să transmită această dezbatere.

În ceea ce priveşte organizarea dezbaterii şi moderatorul acesteia, liberalul a spus că vor fi negociate de echipele de campanie ale ACL şi PSD-UNPR-PC.

De asemenea, Atanasiu a arătat că joi este "autoprogramată" prezenţa lui Ponta la un post de televiziune, şi nu o dezbatere.

Subiectul organizarii unei dezbateri electorale a fost in centrul atentiei, in campania pentru Palatul Cotroceni. Ambele tabere politice au refuzat mai multe propuneri de organizare a unei dezbateri electorale intre Victor Ponta si Klaus Iohannis. Cele mai recente propuneri au venit de la presedintele Basescu – acesta a sugerat Palatul Cotroceni ca loc al dezbaterii – si Stelian Tanase – care a propus ca Televiziunea Publica sa organizeze dezbaterea pentru turul II al alegerilor prezidentiale.

CITESTE SI:

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22