Acord important al miniştrilor de Finanţe asupra UNIUNII BANCARE UE

Fara Autor | 19.12.2013

Pe aceeași temă

Un acord important asupra uniunii bancare a fost negocia, miercuri, timp de 12 ore, de către miniştrii de Finanţe din statele UE. Este vorba despre un proiect complex menit să evite o nouă criză în zona euro.

"Acesta este un acord important, un acord decisiv, un acord istoric", a declarat ministrul francez de Finanţe, Pierre Moscovici, după 12 ore de negocieri la Bruxelles, potrivit Mediafax.

Aceasta este "o zi frumoasă", a reacţionat mai sobru ministrul german, Wolfgang Schäuble, în timp ce comisarul european însărcinat cu Serviciile Financiare, Michael Barnier, a apreciat că aceasta este o "zi memorabilă, (...) de schimbări revoluţionare în sectorul financiar european".

Acordul va permite crearea unui mecanism unic de rezoluţie, însărcinat cu gestionarea afacerilor legate de un posibil faliment al unor bănci din zona euro.

Acest acord reprezintă un al doilea pilon al uniunii bancare, care ar trebui să permită sectorului financiar al statelor din zona euro să evite influenţa crizelor bancare. Primul pilon, supervizarea unică a băncilor, încredinţată Băncii Centrale Europene (BCE), va intra în vigoare la sfârşitul lui 2014.

Astfel, BCE are misiunea de a supraveghea cele mai mari 130 de bănci din Uniunea Europeană.

Este vorba de o "uniune bancară complexă", a afirmat ministrul suedez de Finanţe, Anders Borg, al cărui ţară nu intră în zona euro.

Încheierea unui astfel de acord era necesară pentru a permite discutarea lui în Parlamentul European şi o adoptare definitivă înainte de alegerile europene, în mai 2014.

Şefii de stat şi de Guvern ai Uniunii Europene au exercitat presiuni asupra miniştrilor lor de Finanţe, pentru a găsi un acord înainte de Summitul Partidului Popular European, care va avea loc joi şi vineri, la Bruxelles.

 

 

 

 

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22