Pe aceeași temă
Iranul si marile puteri au ajuns la un acord in privinta dosarului nuclear iranian. Negocierile desfasurate in acest dosar aveau scopul garantarii faptului ca programul nuclear iranian nu va avea scopuri militare, in schimbul ridicarii sanctiunilor internationale impotriva acestei tari, relateaza Hotnews.
UPDATE: Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a declarat astazi, ca Rusia spera ca SUA isi vor indeplini promisiunile legate de faptul ca nu vor dezvolta scutul anti-racheta din Europa de Est daca se va ajunge la un acord cu Iranul, scrie Russia Today, conform ziare.com.
Presa internationala a anuntat astazi ca Iranul a ajuns la un acord cu cele sase puteri mondiale - SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franta si Germania - in privinta limitarii programului sau nuclear. Acordul trebuia finalizat pana la 1 iulie, pe baza prevederilor negociate inca din 2013 de Iran, insa termenul-limita a fost devansat, conform ziare.com
Occidentul si Israelul au acuzat Iranul ca incearca sa fabrice armament nuclear sub paravanul unui program atomic civil dorind o limitare a capacitatii de producere a armelor nucleare. Iranul a respins acuzatiile sustinand ca programul sau nuclear are doar scopuri civile.
Acordul vine dupa 21 de luni de negocieri si o runda finala de peste 17 zile care au dus la rezolvarea unui dosar care a creat probleme la nivelul relatiilor internationale in ultimii 12 ani.
Reactia Israelului: Este o eroare istorica
Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, a declarat ca acordul nuclear este "o eroare istorica pentru lume": "Intr-o zona unde se presupune ca trebuia sa se evite ca Iranul sa obtina arme nucleare, s-au facut compromisuri uriase", a afirmat Netanyahu, potrivit France24, conform ziare.com
Netanyahu a trimis si un mesaj opozitiei, solicitand unitate in aceste conditii: "Le spun tuturor liderilor din Israel - acum e momentul sa punem deoparte politica meschina si sa ne unim de dragul celei mai importante chestiuni, anume viitorul si securitatea statului Israel".
Premierul israelian a aratat ca acordul nuclear este o dovada in plus ca puterile lumii sunt dispuse sa faca o intelegere cu orice pret: "In orice zona unde se presupune ca trebuia sa se evite ca Iranul sa obtina arme nucleare, s-au facut compromisuri uriase (...) Iranul va primi sute de miliarde de dolari, ceea ce poate alimenta masina sa terorista, si va continua agresiunea si teroarea in regiune si in lume".
Netanyahu s-a aparat si fata de cei care i-au imputat ca nu a putut sa impiedice acordul, spunand ca puterile lumii sunt dispuse sa faca tot mai multe concesii. "Intelegem ca dorinta de a semna un acord a fost mai puternica decat oricand - asadar ne-am angajat sa impiedicam un acord. Ne-am angajat sa impiedicam Iranul sa obtina arme nucleare si acest angajament ramane", a mai afirmat Netanyahu.