Acord la Bruxelles: 50% din datoriile Greciei deţinute de băncile europene vor fi şterse. Valoarea fondului european de salvare va creşte la un trilion de euro

Fara Autor | 27.10.2011

Pe aceeași temă

După zece ore de negocieri, liderii UE au reuşit, joi noaptea, sa ajunga la un acord asupra planului de stavilire a contagiunii greceşti. Mai exact, se va sterge "putin mai mult" de 50% din datoria Greciei, ceea ce inseamna 100 miliarde de euro, restul datoriei urmind sa fie refinantata de bancheri. S-a decis si recapitalizrea bancilor europene expuse la datoriile suverane, estimata la aproximativ 106 miliarde.

La finalul celor 10 ore de discutii, liderii din zona euro au hotarat ca datoria Greciei sa fie redusa cu 100 de miliarde de euro, creditorii privati urmand sa faca un efort voluntar de stergere a datoriilor Greciei cu 50%, iar capacitatea Fondului European de Stabilitate Financiara sa fie crescuta la 1000 miliarde dolari.

Anuntul a fost facut de presedintele francez, Nicolas Sarkozy, in cadrul unei conferinte de presa la incheierea summitului, relateaza AFP.
"Creditorii privaţi vor face un efort voluntar de 50 la sută", ceea ce va permite Greciei să evite intrarea în incapacitate de plată, a explicat preşedintele francez. Acelaşi efort va fi cerut băncilor greceşti dar şi altor bănci, a precizat el. "Am prevăzut că toate băncile vor fi tratate în aceleaşi condiţii".

"Cancelarul german Angela Merkel şi cu mine am discutat cu reprezentanţii bancherilor, nu pentru a negocia, ci pentru a-i informa despre deciziile celor 17 membri ai zonei euro. Ei înşişi au reflectat şi au fost de acord", a declarat Sarkozy.

Masurile includ un rol mai important pentru Fondul Monetar International, un angajament ferm al Italiei pentru a reduce datoria suverana si un semnal de la lideri ca Banca Centrala Europeana va mentine achizitiile de obligatiuni pe piata secundara.

Băncile private europene au fost cu greu de acord să şteargă 50% din datoria Greciei - obligaţiuni elene pe care le deţin. Datoria totală a Greciei, de 350 de miliarde de euro, este astfel redusă cu circa 100 de miliarde de euro. Dincolo de a accepta de a pierde jumătate din obligaţiunile elene, bancherii vor refinanţa restul datoriei greceşti la dobânzi poreferenţiale. Pe lângă cei 100 de miliarde de euro veniţi dinspre sectorul privat, guvernele vor mobiliza şi ele 30 de miliarde de euro.

Liderii UE au convenit si asupra unei recapitalizari a bancilor europene expuse la datoriile suverane, estimata preliminar la 106 miliarde de euro de catre Autoritatea Bancara Europeana (ABE). Potrivit textului adoptat, acordul prevede ca bancile sa aiba o rata de 9% din capitalul de calitate superioara, obiectiv care urmeaza sa fie realizat pana la 30 iunie 2012.

Acordul cu băncile a fost cel mai dificil şi a fost anunţat după negocieri dure cu Institutul de Finanţe Internaţionale. Şeful IFI, Charles Dallara, se întâlnise cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel înainte de începerea întâlnirii şefilor de stat şi de guvern ai celor 17 state din zona euro. Iniţial, Angela Merkel ar fi dorit ca băncile private să îşi asume pierderi de 60% din datoria grecească pe care o deţin, în timp ce aceştia oferiseră 40%. Compromisul a fost 50%.

Acordul a fost posibil şi datorită înţelegerii de la summitul celor 27 de state UE ce a precedat summitul eurozonei. La schimb pentru efortul cerut sectorului bancar privat, liderii UE au fost de acord să recapitalizeze băncile care ar avea nevoie. Concret, nevoile de recapitalizare se ridică la 106 miliarde de euro - 30 de miliarde pentru Grecia, 26,16 miliarde pentru Spania, 14, 77 miliarde pentru Italia şi 8,84 miliarde pentru Franţa.

Vestea a fost primită bine de pieţele financiare. După o cădere înainte de summit, moneda euro a câştigat în raprot cu celelalte monede, ajungând la maximul ultimelor şapte săptămâni - o ceştere de 0,6%, relatează Reuters.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22