Pe aceeași temă
La Erevan va avea loc o întâlnire între Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene a Republicii Moldova, Natalia Gherman și Štefan Füle, comisarul Uniunii Europene pentru extindere si buna vecinătate, transmite Radio Europa Liberă. Füle va avea o întrevedere și cu Eduard Nalbandian, liderul diplomației armene, după ce guvernul de la Erevan a decis să se alăture Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan, transmite aceeași sursă.
Ieri, Parlamentul European a adoptat o rezoluție în care a catalogat ca fiind “inacceptabile” presiunile exercitate de Moscova asupra statelor din Parteneriatul estic pentru ca acestea să se alăture Uniunii Vamale, în detrimentul cooperării economice și politice cu UE.