Adevărul: INTERVIU cu Gianni Buquicchio, preşedintele Comisiei de la Veneţia: NU am primit draftul de revizuire a Constituţiei

Fara Autor | 21.10.2013

Pe aceeași temă

Gianni Buquicchio, preşedintele Comisiei de la Veneţia, a anunţat, într-un interviu pentru  „Adevărul“, că nu a primit încă proiectul de revizuire a Constituţiei şi avertizează că Legea fundamentală nu poate fi revizuită în numai câteva luni.
 
Preşedintele Comisiei de la Veneţia, italianul Gianni Buquicchio (68 de ani), proaspăt distins de Universitatea Bucureşti cu titlul Doctor Honoris Causa, s-a întâlnit cu ministrul de Externe Titus Corlăţean şi cu liberalul Tudor Chiuariu pentru a pune la punct un nou calendar de revizuire a Constituţiei. În condiţiile în care partea română nu a respectat angajamentul stabilit anterior, de a trimite către Comisia de la Veneţia propunerea de modificare a Legii fundamentale până la finalul lunii septembrie, Buquicchio s-a arătat, totuşi, optimist. În opinia sa, amânările pot fi o dovadă că autorităţile române trudesc la revizuirea Constituţiei.
 
Adevărul: Am putea spune că, în decursul timpului, aţi participat la evoluţia democraţiei în România. Cum s-au petrecut lucrurile? 
Gianni Buquicchio: Mă număr printre fondatorii Comisiei de la Veneţia, alături de Antonio La Pergola, care la acea vreme era ministrul Afacerilor Externe al Italiei. El era profesor de drept constituţional şi voia să pună bazele unui club de avocaţi specializaţi. Prima misiune a Comisiei de la Veneţia, la câteva luni de înfiinţarea sa, a fost la Bucureşti. Am fost aici în 1990, la finalul lunii octombrie, cred, cu La Pergola, pentru o discuţie cu Comisia Constituţională din România.
 
Aţi spus că partea română era mai degrabă reticentă. Cum a decurs colaborarea?
Nu aş spune chiar asta. Cei de la Bucureşti erau dornici să coopereze cu Comisia de la Veneţia, numai că am încercat să îi convingem, după căderea regimului Ceauşescu, că România ar trebui să opteze pentru un sistem parlamentar şi nu pentru cel semiprezidenţial sau prezidenţial. Cu toate acestea, erau foarte convinşi că vor să urmeze exemplul francez. Au spus: «credem că asta funcţionează aici» . Nu am insistat, pentru că era alegerea lor.
 
După cum ştiţi, este a treia oară când revizuim Constituţia. Aveam şi eu aceeaşi idee, că e a treia revizuire. Dar prima oară, în 1991, a fost prima Constituţie democratică, a doua era necesară în contextul în care România îşi pregătea aderarea la Uniunea Europeană, iar acum, din nou.
 
Nu e prea mult, de trei ori în aproximativ 25 de ani?
Nu, 25 de ani înseamnă un sfert de secol. Obişnuiam să spun că o Constituţie nu ar trebui schimbată ca o cămaşă, în fiecare zi, dar când evoluţia societăţii necesită modificări constituţionale, trebuie să ai curajul să o faci. Evenimentele de anul trecut dovedesc că ar trebui să fie o adaptare – nu o reformă în profunzime-  dar trebuie făcute nişte îmbunătăţiri.
 
Potrivit noului proiect, majoritatea parlamentară doreşte bicameralism, iar cel mai mare partid al Opoziţiei, împreună cu preşedintele ţării, insistă pentru unicameralism. Încă din anii 1990, pe scena politică, era întrebarea legată de Camerele Parlamentului – dacă ar trebui să existe două Camere sau una singură. Trebuie luată în considerare o modernizare a procedurilor parlamentare pentru adoptarea legislaţiei. Asta ar putea fi făcută în multe feluri şi o modalitate este să aveţi o singură Cameră, pentru a evita ca o lege să fie adoptată de două ori, de două organisme, cum este cazul Italiei, deşi există şi acolo un proces de revizuire şi unul dintre subiecte este acesta.
 
În ce etapă vă aflaţi acum, aţi primit propunerea legislativă privind revizuirea Constituţiei României? 
Nu, nu încă. Aveam un calendar şi era stabilit să primim propunerea revizuită înainte de finalul lunii decembrie. Mi s-a spus că draftul va ajunge.
 
 
Când? 
Curând. Potrivit noului calendar, vom primi draftul în următoarele săptămâni şi vom începe să îl analizăm.Probabil vom avea o opinie preliminară în martie sau, cel târziu, în iunie pentru ca propunerea să fie adoptată de Parlament sau prin referendum până la finalul lui 2014. Asta nu este atât de important. Când am vorbit cu autorităţile din România în primăvară, mi-au spus că vor adoptarea unei noi Constituţii până la finalul lui 2013. Totuşi, nu poţi revizui o Constituţie în câteva luni.
 
Nu vă deranjează această amânare? Vi s-a promis că veţi primi un draft la finalul lunii septembrie.
Nu, nu am primit draftul de revizuire a Constituţiei, dar ni s-a spus că va ajunge curând. Ştiţi, dacă întârzie puţin, probabil este pentru că se lucrează.
 
Citeste continuarea interviului pe Adevărul.ro.
 
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22