Adevarul. Lucian Isar: Conducerea Tarom, o bombă cu ceas.

Fara Autor | 14.06.2013

Pe aceeași temă

Lucian Isar, fost membru al Consiliului de Administraţie al Tarom, dezvăluie interesele politice de la vârful operatorului naţional aerian şi presiunile exercitate asupra managerului privat.

Operatorul aerian Tarom a fost prima companie care a avut o conducere privată, în toamna anului trecut, când director general a fost ales austriacul Heinrich Vystoupil.

Nu au trecut mai mult de 10 zile, nici nu apucase să semneze contractul de mandat, şi a renunţat „din motive personale“. Au fost voci care au afirmat că fişa postului lui Vystoupil „ar fi conţinut“ unele indicaţii privind numirea anumitor persoane în funcţii sau menţinerea altora. El a refuzat să comenteze.

Două săptămâni mai târziu, boardul Tarom îl numea pe belgianul Christian Heinzmann manager privat. Consiliul de Administraţie (CA) al operatorului aerian era format, la acea vreme, din preşedintele Dan Pascariu şi membrii Dumitru Prunariu, Valentin Macec, Lucian Isar, Ciprian Lăduncă şi Marius Ghenea. Cum au evoluat lucrurile ulterior, cu un management profesionist, la o companie de stat care a acumulat în ultimii patru ani pierderi de peste 200 de milioane de euro?

 „Bătălia pentru îmbunătăţirea performanţelor Tarom a trecut pe plan secund la scurt timp după introducerea managementului privat. Lupta este dusă de o parte a managementului privat neexecutiv, pe mână cu acţionarul, de a lua locul managementului privat executiv direct ori prin cunoscuţi“, scrie Lucian Isar pe blogul său de pe adevarul.ro.

Isar, care a fost până în luna aprilie preşedinte al boardului privat al CFR S.A., a fost eliminat din Consiliul de Administraţie al Tarom, la 29 mai, prin decizia Adunării Generale a Acţionarilor, la ordinul ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu.

„Rugat să se îmbolnăvească“

Isar spune că presiunile asupra managerului privat Christian Heinzmann nu vor înceta până când acesta nu-şi va da demisia şi precizează că acesta „este «rugat» aproape zilnic, în ultima perioadă, să se îmbolnăvească ori să se ceară afară pentru orice motiv doreşte să invoce“. În acest scop, susţine Isar, Consiliul de Administraţie s-a împărţit în două tabere, pentru început disproporţionate: patru dintre cei şase care susţineau planul de management al companiei şi alţii doi, aliniaţi cu dorinţa ministrului, care erau împotriva acestuia.

Erau cel care fusese propus înlocuitor de CEO (manager general – n.r.) şi cel care îl propusese“, completează Isar. Într-un final, doar unul dintre cei doi a votat împotriva planului de management – Valentin Macec. Contactat de „Adevărul“ pentru a comenta afirmaţiile lui Isar, Macec a menţionat că „am o relaţie foarte bună cu Lucian Isar. Nu simt nicio presiune şi nu am simţit, dar am făcut şi o să facem presiune pe executiv până când o să obţinem tot spectrul de rezultate necesare, adică profit“.

Macec a explicat că a respins planul de management al Tarom nu pentru că nu a fost de acord cu elementele incluse în el, ci pentru că nu a agreat modul de implementare al respectivelor elemente.

Aeronava prezidenţială, mărul discordiei

Isar a explicat că nemulţumirea ministrului Transporturilor faţă de Heinzmann a devenit explicită pe fondul disputelor legate de mărirea flotei şi a discuţiei legate de aeronava prezidenţială.

Managerul privat nu dorea să facă achiziţii şi nici să stârnească un scandal public pe o temă care să afecteze brandul Tarom. Pentru a echilibra raportul de forţe din boardul Tarom, Ministerul Transporturilor l-au propus, la începutului lunii mai, pentru funcţia de membru pe fostul director al companiei, Nicolae Demetriade.

 „Acest candidat pentru poziţia în board a adus voturile la 3 la 4 în favoarea eliminării CEO-ului şi, în plus, era un candidat care îşi exprimase şi el interesul de a fi CEO privat al Tarom“, a explicat Isar, cel care după numai trei săptămâni a fost eliminat din CA şi, astfel, raportul de forţe a ajuns la 3 la 3. Rămâne de văzut dacă Heinzmann va fi înlăturat de la şefia Tarom, pentru că incomodează, aşa cum s-a întâmplat şi cu Dimitris Sophocleous, directorul general privat al CFR S.A., care a condus compania pentru numai trei luni.

sursa:adevarul.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22