Pe aceeași temă
Adjunctul avocatul Poporului, Ionel Oprea, a mers la Pungeşti pentru a discuta cu autorităţile, în cadrul unei anchete, informează instituţia, informeaza Romania Libera.
Instituţia Avocatului Poporului precizează că s-a sesizat din oficiu, în 11 decembrie, referitor la cazul de la Pungeşti, iar reprezentanţi din cadrul sediului central al Avocatului Poporului au discutat, în 12 decembrie, cu conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. În aceeaşi zi, reprezentanţi ai biroului teritorial Iaşi al Avocatului Poporului s-au deplasat în comuna Pungeşti, unde s-au întâlnit cu reprezentanţii primăriei.
"Adjunctul Avocatului Poporului, domnul Ionel Oprea, s-a deplasat la Pungeşti în data de 17 decembrie 2013, însoţit de membri ai Biroului Teritorial Iaşi al Avocatului Poporului. În localitate, adjunctul Avocatului Poporului a purtat discuţii cu reprezentanţii Primăriei Pungeşti, ai Postului de Poliţie din comună, precum şi cu locuitorii din Pungeşti. Rezultatele anchetei în cazul Pungeşti vor fi făcute publice în momentul finalizării cercetărilor", se arată într-un comunicat.
Aproximativ 250 de localnici din Siliştea - Pungeşti, judeţul Vaslui, au comemorat, duminică, timp de trei ore, Răscoala ţărănimii din anul 1907, printr-o slujbă religioasă şi un miting de protest desfăşurat în apropierea perimetrului deţinut de Chevron în zonă.
Iniţial, localnicii şi activiştii de mediu s-au adunat pe islazul din satul Siliştea, unde doi preoţi au ţinut o slujbă de pomenire a celor care şi-au pierdut viaţa în urmă cu aproape 107 ani. Ulterior, oamenii au încercat să se îndrepte, pe drumul judeţean, către localitatea Pungeşti, pentru a aprinde lumânări la monumentul din sat ridicat în memoria victimelor Răscoalei de la 1907.
"Din păcate, oamenii au fost opriţi de către jandarmi, având în vedere că ar fi presupus tranzitarea zonei de speciale de siguranţă publică, acolo unde Chevron îşi desfăşoară activitatea. În aceste condiţii, localnicii s-au hotărât să meargă pe câmp spre Pungeşti, iar în momentul în care au ajuns în dreptul terenului deţinut de Chevron, aproximativ 300 de jandarmii s-au pus în dispozitiv, de-al lungul gardului împrejmuitor. Sătenii au scandat lozinci împotriva gazelor de şist, jandarmilor şi factorilor decidenţi, respectiv Guvern", a declarat, duminică, pentru Constantin Pâslaru, unul dintre activiştii de mediu prezenţi la acţiune.
Protestul localnicilor în zona perimetrului deţinut de Chevron a durat aproximativ jumătate de oră, după care oamenii s-au retras spre localitatea Siliştea, unde au mai purtat discuţii cu jandarmii, în încercarea de a-i convinge pe aceştia să li se alăture. Durata totală a acţiunilor a fost de aproximativ trei ore, fără a exista incidente.