Administratia Prezidentiala despre interceptari: Discutiile au vizat recuperarea datoriilor Rompetrol fata de statul roman

Fara Autor | 19.10.2012

Pe aceeași temă

Administratia Prezidentiala sustine intr-un comunicat de presa, referitor la interceptarea unor convorbiri dintre presedintele Traian Basescu si Sorin Blejnar, fostul sef ANAF, ca discutiile se refera la "recuperarea datoriilor pe care compania Rompetrol le are față de statul român în contextul în care combaterea evaziunii fiscale și colectarea creanțelor la bugetul de stat au făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT)".


Cititi comunicatul integral

Referitor la apariția în presă a interceptării unor convorbiri telefonice dintre președintele României, domnul Traian Băsescu, și fostul președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Sorin Blejnar, Administrația Prezidențială face următoarele precizări:

(1) - este vorba despre trei interceptări telefonice dintre domnul președinte Traian Băsescu și domnul Sorin Blejnar;

(2) - discuțiile au vizat recuperarea datoriilor pe care compania Rompetrol le are față de statul român în contextul în care combaterea evaziunii fiscale și colectarea creanțelor la bugetul de stat au făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) din 28 iunie 2010, iar președintele României este și președintele CSAT;

(3) - recuperarea datoriilor companiei Rompetrol față de statul român a constituit și subiect de discuții la cel mai înalt nivel între președintele României, domnul Traian Băsescu, și președintele Republicii Kazahstan, domnul Nursultan Nazarbaev, în cadrul celor două vizite pe care şeful statului le-a făcut la Astana (Kazahstan) în anul 2010 (2 - 3 martie 2010 şi, respectiv, 1 - 2 decembrie 2010), în condițiile în care compania Rompetrol a fost achiziționată de compania KazMunayGas, deținută de statul Kazahstan;

(4) - o lectură onestă a discuțiilor indică faptul că domnul președinte Traian Băsescu discută cu domnul Sorin Blejnar despre recuperarea datoriilor companiei Rompetrol față de statul român.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22