Adrian Bordea (CSM): Sperăm să nu intre în vigoare anul viitor noul Cod de procedură penală

Fara Autor | 22.02.2013

Pe aceeași temă

Magistratul Adrian Bordea, care şi-a depus candidatura pentru vicepreşedinţia Consiliului Superior al Magistraturii, a declarat, joi, la Alba Iulia, că noul Cod de procedură penală nu ar trebui să intre în vigoare anul viitor, din motive financiare şi al resursei umane.

 


''Sperăm să găsim înţelegere ca anul viitor să nu intre în vigoare noul Cod de procedură penală, pentru că suntem financiar descoperiţi. Resursele umane nu sunt pe măsura noilor reglementări procesual penale. Trebuie judecători de drepturi şi libertăţi, trebuie judecători de cameră preliminară. Sunt nişte modificări substanţiale şi acesta, după părerea noastră, este o etapă progresivă a legislativului în România'', a declarat membrul CSM, într-o conferinţă de presă.

Referindu-se la noul Cod de procedură civilă, intrat în vigoare în această lună, magistratul a apreciat că acesta este un progres ''care are în vedere în primul rând pe justiţiabil, pe cetăţean, acesta să nu mai parcurgă atâta timp în instanţele de judecată''.

Bordea a susţinut că, în general, noul Cod de procedură civilă reprezintă o uşurare a cheltuielilor justiţiabilului şi un proces mai rapid în faza publică a procesului.

''Noi am apreciat că acest nou Cod de procedură civilă totuşi se înscrie într-un demers foarte activ al legislativului de a recupera oarecare întârzieri în evoluţia legislaţiei române în raport cu legislaţia europeană. Noul Cod de procedură civilă este un pic mai dinamic'', a apreciat Adrian Bordea.

Magistratul a recunoscut şi că, sub aspectul infrastructurii, instanţele nu sunt pregătite la acest moment, de aceea s-a structurat în două etape intrarea lui în vigoare. Bordea şi-a exprimat speranţa ca până la a doua etapă, la 1 ianuarie 2016, ''Executivul să-şi găsească suficiente resurse pentru a finanţa sistemul judiciar în aşa fel încât să funcţioneze şi cu Camerele de Consiliu''.

Judecătorul a subliniat că trebuie făcute investiţii în marea majoritate a instanţelor. El a mai spus că în perspectiva regionalizării României, competenţele teritoriale ale curţilor de apel ar trebui să rămână în aceleaşi limite.

''Însă, vedeţi, totul este la voinţa politică, iar noi suntem în afara acesteia'', le-a spus jurnaliştilor magistratul.

Adrian Bordea a participat, joi, alături de alţi trei membri ai CSM, la şedinţa de bilanţ pe anul 2012 a Curţii de Apel Alba Iulia, informeaza Agerpres.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22