Adrian Gheorghe, schimbat din funcția de șef al CNAS. Secretarii de stat USR-PLUS dați afară de Cîțu

Laurentiu Gheorghe | 10.09.2021

Premierul Florin Cîțu a semnat joi seară demiterea lui Adrian Gheorghe, susținut de USR PLUS de la conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate plus alți secretari stat scăpați la primul val.

Pe aceeași temă

„La data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul Adrian Gheorghe se revocă din funcţia de membru al Consiliului de administraţie şi preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate”, este decizia publictă, joi seară,în Monitorul Oficial.

În funcţie a fost numită din nou Adela Cojan, care fusese eliberată din funcţie atunci când postul de la CNAS a revenit USR PLUS în urma negocierilor de la formarea coaliţiei.

Totodată, premierul a decis eliberarea din funcţia a altor trei secretari de stat, de la Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi Ministerul Educaţiei.

Alte decizii ale premierului vizează funcţia de preşedinte al Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar.

A fost eliberat din funcţie, la cerere, Cristian Buşu şi a fost numită Georgiana-Oana Stănilă.

Anterior, în cursul zilei de joi, premierul a eliberat din funcţie prefecţii si subprefecţii USR PLUS, iar miercuri seară au fost demişi 26 de secretari de stat.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22