Adrian Iordache, unul din fondatorii partidului lui Cioloș și-a anunțat demisia

Redactia | 24.01.2019

Unul dintre cei trei membri fondatori ai partidului PLUS, avocatul Adrian Iordache, fiul lui Alexandru Iordache, despre care Marius Oprea a spus că a fost maior de securitate, și-a dat demisia din partid.

Pe aceeași temă

Secretarul general al PLUS Adrian Alexandru IOrdache, "Unul dintre cei trei membri fondatori ai partidului PLUS, avocatul Adrian Iordache, a renunțat, joi, 24 ianuarie 2019, la orice calitate în cadrul PLUS", au anunțat reprezentanții PLUS, citat de Hotnews.ro.

PLUS s-a aflat în centrul atenției în ultimele zile după ce istoricul Marius Oprea a spus că "eminenţa cenuşie” din spatele partidului, unul din fondatori, Adrian Iordache, este fiul unui anchetator al Securităţii, fostul maior de la Direcţia de cercetări penale Alexandru Iordache.

Dacian Cioloș a susținut marți o conferință de presă în care a explicat pe larg cum a luat naștere partidul PLUS, după acuzațiile lansate de Marius Oprea. Cioloș a repetat faptul că nu știa cine sunt fondatorii, întrucât nu face "dosare de cadre" și și-a cerut scuze pentru interpretarea eronată a mesajului publicat vineri, în replică la articolul lui Oprea. Fostul premier a anunțat că structurile de conducere vor fi alese sâmbătă, când va avea loc prima Convenţie Naţională PLUS.

El a vorbit și despre membrii familiei sale: "Tatăl meu a fost funcționar cu competente administrative în Miliție, a ieșit pe caz de boală la pensie în '87 și a decedat acum 20 de ani. Sora mea și fratele meu și-au ales cariera asa cum au vrut, fără ajutor din partea mea, nu am nimic să le reproșez și nu au ce să își reproșeze. Sora mea lucrează cred de 15 în Ministerul de Interne, nu e agent secret așa cum am văzut speculându-se prin presă, din câte știu are responsabilități legate de buna gestiune a documentelor clasificate și atâta tot. Soția mea de origine franceză care locuiește în Romania de 20 de ani nu are nicio rudă care să fi lucrat într-un serviciu secret străin. Socrul meu a fost maistru militar. Exact acei oameni care au în partid foști membri ai securității, acei oameni care au fost la tăiat de porc și au mâncat șorici cu anumiți oameni din serviciile de informații încearcă să promoveze aceste idei și manipulări".

Istoricul Marius Oprea, cunoscut ca "vânătorul de securiști", a publicat vineri un articol în care susține că în spatele înregistrării la tribunal a Partidului Libertății, Unității și Solidarității (PLUS), condus de Dacian Cioloș, se află Alexandru Iordache, fondatorul firmei de avocatură "Iordache & Partners", fost maior de Securitate înainte de 1989 și chiar anchetatorul care s-a ocupat de ancheta care l-a vizat pe el în 1988.

În replică, fostul premier a scris pe Facebook că "asocierea numelui meu cu oameni pe care nu îi cunosc este un lucru mizerabil", adăugând că "jurnalistul" Marius Oprea are, "în mod ironic", același nume cu "unul dintre cei mai controversați oameni politici din România". "Având în vedere cât de mulți români au colaborat sau au lucrat cu Securitatea, sigur se poate <<demonstra>> că există cel puțin o legătură între oricare dintre noi și Securitate", mai spunea în mesaj Cioloș.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22