Adrian Năstase a sesizat CSM în legătură cu declaraţii ale lui Traian Băsescu înaintea sentinţei în dosarul Zambaccian

D.g. | 20.01.2014

Pe aceeași temă

Adrian Năstase a sesizat, luni, Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu declaraţii făcute de preşedintele Traian Băsescu în dimineaţa zilei în care instanţa a dat decizia în dosarul "Zambaccian", informeaza Mediafax.

Informaţia a fost postată pe site-ul fostului premier.

 

CITITI SI:  CSM decizie finala. Declaratiile lui Ponta despre arestarea lui Nastase AFECTEAZA INDEPENDENTA justitiei. La DNA nu s-a descoperit nimic in neregula. VEZI RAPORTUL Inspectiei judiciare

 

Adrian Nastase solicită CSM să sesizeze Inspecţia Judiciară, "în măsura în care nu există deja o auto-sesizare", în legătură cu faptul că "în dimineaţa de 6 ianuarie 2014, în cadrul unei emisiuni televizate, la B1TV, între orele 11 şi 12, preşedintele României, Traian Basescu a afirmat «Năstase a reuşit să instituie un sistem clientelar care a fost şi este extrem de greu de dizlocat»".

"Întâmplător sau nu, la ora 16.30, Completul de 5 judecători penal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, condus de judecătorul Ionuţ Matei, a pronunţat sentinţa în dosarul nr. 1919/1/2013, adăugând o condamnare pentru fapte de corupţie, fapte pentru care am fost achitat prin penală nr. 474 din 30 martie 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia Penală în dosarul nr.3862/1/2010", spune Năstase.

El consideră că preşedintele a făcut o afirmaţie, în contextul în care dosarul era nefinalizat, "afectând, în acest fel, independenţa justiţiei".

 

CITITI SI: Adrian Nastase, PRIMA postare pe blog, dupa ARESTARE: Nu mi-am inchipuit ca RAZBUNAREA POLITICA poate merge atat de departe. NU au contat probele din dosar

 

Adrian Năstase face o paralelă cu faptul că CSM a reacţionat în urma declaraţiilor premierului Victor Ponta conform cărora George Becali sau Relu Fenechiu sunt, în esenţă "oameni buni", lucru apreciat de magistraţi ca putând afecta independenţa judecătorilor.

"În mod similar, în condiţia în care preşedintele României, înainte de pronunţarea sentinţei, a afirmat, în esenţă, că sunt «un om rău», în mod evident această afirmaţie a afectat independenţa justiţiei. Vă rog, de aceea să solicitaţi inspecţiei judiciare să analizeze în mod asemănător, acestă chestiune", scrie Năstase în sesizare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22