Adrian Năstase, cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor

Fara Autor | 24.08.2012

Pe aceeași temă

Adrian Năstase este cercetat de procurorii Parchetului instanţei supreme pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, după ce în locuinţa lui anchetatorii au găsit, în urma tentativei de sinucidere, 399 de cartuşe, pentru care nu are autorizaţie, transmite Mediafax.

Dosarul în care Adrian Năstase este cercetat a fost disjuns din cel în care procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au făcut cercetări privind incidentul petrecut în seara zilei de 20 iunie, cu ocazia punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei de doi ani de închisoare, informează, vineri, Ministerul Public, într-un comunicat de presă.

În noul dosar, Adrian Năstase este cercetat pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

 

Potrivit procurorilor, în urma controlului făcut cu privire la condiţiile de păstrare şi asigurare a securităţii armelor şi muniţiilor de către Adrian Năstase au fost găsite 399 cartuşe pentru care acesta nu are autorizaţie.

În cauza disjunsă, cercetările sunt în curs de derulare, pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22