Adrian Năstase: România şi Guvernul Boc cârpesc de la lună la lună situaţia în ţară

B. N. | 17.08.2011

Pe aceeași temă

Prezent la canalul de televiziune The Monez Chanel, Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD,a declarat că măsurile de asuteritate ale actualului guvern nu au produs efecte economice pe durată medie, iar creşterea economică nu se datorează acestor măsuri, ci agriculturii.

Năstase a precizat că „economia românească este meteo sensibilă. Această uşoară creştere este bazată pe rezultatele din agricultură. Anul acesta a fost unul foarte bun pentru agricultură, probabil că şi în trimestrul al IIIl-lea vom vedea astfel de efecte. Nu s-a înregistrat nimic care să justifice că în perioada următoare economia noastră va creşte, că vor exista rezultate durabile“.

Preşedintele CN al PSD a opinat că „România în aceste luni nu şi-a construit un sistem de mecanisme de imunizare. Este o bâlbâială care din 2008 până acum practic a continuat şi faptul că România este în acest moment în ceea ce a însemnat ieşirea din recesiune, dar practic cu un potenţial economic redus la jumătate, cu programe zero pentru crearea de locuri de muncă, fără alternative de finanţare“.

Adrian Năstase consideră că „România şi Guvernul Boc cârpesc de la lună la lună, cumva, situaţia în ţară, dar fără să existe o expertiză, o viziune.“

El a arătat că „mandatul acestui guvern este până la sfârşitul anului 2012, în cel mai bun caz, şi sigur că până în 2014 vor avea un alt guvern. Şi atunci, pentru a avea o strategie care să fie credibilă inclusiv în plan extern n-ar fi fost nevoie ca guvernul să discute şi cu celelalte partide pentru ca această strategie să aibă cumva o ştampilă din partea tuturor forţelor politice, care să asigure o ştafetă în zona de macro-economie de la un guvern la altul?“.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22