Pe aceeași temă
Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat pe fostul premier Adrian Nastase la doi ani de inchisoare cu executare si interzicerea unor drepturi, in dosarul "Trofeul Calitatii". Irina Jianu, a doua inculpata in acelasi dosar, a fost condamnata la sase ani de inchisoare.
Decizia ICCJ poate fi atacata cu recurs la completul de 5 judecatori.
In acest dosar, fostul premier Adrian Nastase a fost acuzat ca si-a finantat campania electorala din fondurile colectate in cadrul simpozionului Trofeul Calitatii, organizat de Inspectoratul de Stat in Constructii.
"Condamna pe inculpatul Nastase Adrian la 2 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a, b, c C.pen. pentru savarsirea infractiunii prev.de art.13 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.41 al.2 C.pen." (sursa: minuta sentintei)
Lui Adrian Nastase i se vor intervice urmatoarele drepturi:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;
Ce condamnari au primit coinculpatii lui Adrian Nastase
- Irina Jianu a fost condamnata la 7 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a,b si c C.pen
- Gasparovici Diana a fost condamnata la 6 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b si c C.pen. pentru complicitate la infractiunea de abuz în serviciu.
- Bogdan Popovici a fost condamnat la 7 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b C.pen.
- Maria Popovici a fost condamnata la 7 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b C.pen
- Vasile Mihai Cristian condamnat la 7 ani închisoare si 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a, b C.pen.
Ce a mai hotarat instanta in dosarul Trofeul Calitatii
Instanta a mai dispus conficarea sumei de 38.217 lei de la Adrian Nastase. Adrian Nastase, Gasparovici Diana, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, companiile S.C. A ROND S.R.L si Eurografica SRL au fost la plata a 3.337.452 lei despagubiri civile catre partea civilă Inspectoratul de Stat în Constructii.
Jianu Paula Irina, Gasparovici Diana, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Vasile Mihail Cristian si companiile S.C. A ROND S.R.L si Eurografica SRL au fost condamnati la 3.143.931 lei despagubiri civile catre partea civila Inspectoratul de Stat în Constructii.
A fost mentinut sechestrul DNA asupra sumei de 118.650 dolari apartinand inculpatului Năstase Adrian. De asemenea Adrian Nastase si coinculpatii din dosar au fost obligati la plata a 50 000 lei cheltuieli de judecata.
UPDATE: Avocatul lui Nastase, Ion Cazacu, a povestit, la Antena3, cum a fost luata decizia.
UPDATE: Adrian Nastase - "Presiunea politica asupra judecatorilor a fost foarte mare. Ionut Matei si Ioana Bogdan si-au facut datoria. Consider ca cei doi judecatorii si-au facut datoria din punct de vedere politic. Ganditi-va ca Daniel Morar, seful DNA, este in campania electorala si i se termina mandatul", a declarat fostul premier la Realitatea TV.
Bogdan Popovici (presedinte Forum Invest) a fost condamnat la 7 ani de inchisoare in acelasi dosar. Adrian Nastase este condamnat la plata in solidar cu alti inculpati la plata unor despagubiri civile catre Inspectoratul de Stat in Constructii.
Fostul premier este condamnat si la plata in solidar cu alti inculpati a unor despagubiri civile catre Inspectoratul de Stat in Constructii.
Dezbaterile in acest dosar s-au incheiat pe 9 ianuarie, data cand pronuntarea deciziei a fost amanata pentru 23 ianuarie, iar ulterior anuntarea deciziei s-a amanat inca o saptamana, pentru luni.
Fostul premier Adrian Nastase a fost trimis in judecata alaturi de Irina Jianu, fost inspector general al Inspectoratului de Stat in Constructii, si de alte patru persoane, in data de 20 ianuarie 2009, in rechizitoriul inaintat instantei procurorii anticoruptie sustinand ca simpozionul "Trofeul calitatii" a fost organizat pentru a masca strangerea unor sume de bani de la societati pentru campania electorala prezidentiala a social-democratului.
Nastase a fost trimis in judecata acuzat de folosirea influentei sau autoritatii functiei de presedinte al unui partid, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, in forma continuata.
Irina Jianu, fost inspector general de stat in cadrul Inspectoratului de Stat in Constructii, a fost judecata pentru abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata si continuata, spalare de bani in forma continuata, fals in inscrisuri sub semnatura privata, sub forma participatiei improprii si in forma continuata, fals intelectual la Legea contabilitatii, savarsite sub forma participatiei improprii si in forma continuata, si folosirea creditului societatii intr-un scop contrar intereselor societatii sub forma participatiei improprii si in forma continuata.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Adrian Nastase a obtinut foloase necuvenite si de la S.C. VERTCON S.A Bacau (societate controlata de inculpata Irina Paula Jianu) in cuantum de 382.172.020 de lei vechi, reprezentand contravaloarea unor materiale de propaganda electorala si alte cheltuieli efectuate in acelasi scop.