Pe aceeași temă
Procesul a fost deschis în luna martie împotriva preşedintelui Klaus Iohannis şi a premierului Ludovic Orban, dar nu a primit încă un termen de judecată, scrie G4Media.ro.
Pe 1 decembrie 2019, Klaus Iohannis a organizat la Palatul Cotroceni o recepţie cu ocazia Zilei Naţionale, printre participanţi fiind şi Adrian Năstase, ceea ce a atras criticile presei și ale societății civile, Năstase suferind deja două condamnări penale, executate între timp, în dosarele „Trofeul Calităţii” şi „Zambaccian”.
Ulterior, Iohannis a semnat decretele privind retragerea decoraţiilor pentru mai multe persoane publice, printre care se numără Adrian Năstase, Miron Mitrea, Gheorghe Mencinicopschi, Adrian Severin, Dan Voiculescu, cu toții condamnați penal.
În cazul lui Adrian Năstase este vorba de Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce, conferit prin Decretul nr. 960 din 28 noiembrie 2002, semnat de fostul preşedinte Ion Iliescu.
Adrian Năstase declara atunci că retragerea decoraţiei nu are nicio justificare, precizând că a participat la recepţia organizată de Ziua Naţională de la Palatul Cotroceni crezând că, în al doilea mandat, preşedintele Klaus Iohannis va încerca să ajute la o reconciliere naţională.
Fostul premier susţinea că acţiunile pentru care a fost decorat nu vor putea fi şterse din cărţile de istorie şi vor putea fi comparate cu ‘activitatea nesemnificativă’ a lui Iohannis.
Fostul lider al social-democraţilor a anunţat atunci că va aştepta contrasemnarea de către premier şi publicarea în Monitorul Oficial a decretului de retragere a decoraţiei sale pentru a lua măsurile cuvenite.
„Nu cred că, după 7 ani de la condamnare din 2012, respectiv 5 ani de la cea din 2014, şi după invitarea mea la Cotroceni, cu ocazia Zilei Naţionale, intenţia de retragere a ordinului are justificare”, mai susţinea Năstase.