Adrian Nastase ramane in spital. Decizia transferului in penitenciar va fi luata de o comisie stabilita de Politie si Institutul de Medicina Legala

Fara Autor | 25.06.2012

Pe aceeași temă

Adrian Nastase ramane deocamdata la Spitalul Floreasca, urmand ca decizia referitoare la un transfer la penitenciarul Rahova sa fie luata de o comisie stabilita de Politia Capitalei si Institutul de Medicina Legala, dupa evaluarea medico-legale, a anuntat luni purtatorul de cuvant al Spitalului, Bogdan Oprita.


Medicul Bogdan Opriţa a precizat că s-a facut "evaluarea multidisciplinara" a lui Adrian Năstase, care rămâne în Spitalul Floreasca şi, după ce comisia medico-legală va da verdictul, unitatea sanitară se va supune acestuia. In acest sens, au fost trimise adrese catre IGP si Medicina Legala.

"Comisia de la spital a stabilit că un eventual transfer al pacientului poate fi stabilit doar în urma evaluării medico-legale. În acest sens, am înaintat adrese Poliţiei Române şi Institutului Naţional de Medicină Legală", a spus Bogdan Opriţa.

Poliţia Capitalei a trimis vineri, la Spitalul Floreasca, o solicitare referitoare la starea de sănătate a lui Adrian Năstase, inregistrata luni, 25 iunie, pentru a se şti dacă acesta poate fi mutat în penitenciar, în vederea executării pedepsei de doi ani de închisoare.

Managerul Spitalului Floreasca, Radu Macovei, a solicitat echipei medicale să îi prezinte până luni, la ora 10.00, un raport în care să arate dacă starea de sănătate a lui Adrian Năstase permite transportul acestuia în Spitalul Penitenciar Rahova.

Avocatul lui Adrian Nastase, Ion Cazacu, a declarat ca au fost depuse doua cereri la ANP si IGPR in care a fost atrasa atentia ca trebuie asigurate toate conditiile in situatia in care medicii de la Spitalul Floreasca sunt de acord cu transferul fostului premier la Spitalul Penitenciar Rahova, potrivit Mediafax.

Avocatul lui Nastase, Lucian Bolcas, a explicat ca, daca raportul va spune ca trebuie sa ramana internat, "ramanem pe amanarea executarii pedepsei", iar daca se va recomanda transferul, se va depune o "cerere de intrerupere". "Fondul este unul singur: grija pentru sanatatea unui om", a spus Bolcas la Romania TV.

Surse din randul medicilor declarau ca nu se pune problema transportarii lui Adrian Nastase la inchisoare. Starea lui de sanatate nu permite acest lucru. El trebuie sa ramana internat in spital intre 12 si 14 zile pentru a evita pericolul unor infectii.

Din comisia care l-a evaluat luni dimineata pe Adrian Nastase, au facut partemedicii care s-au ocupat de Nastase dupa internare, inclusiv cei din echipa care l-a operat, respectiv Serban Bradisteanu si Ioan Lascar, dar si un legist, potrivit Mediafax.

Prof. dr. Ioan Lascar, seful Departamentului de chirurgie plastica si reparatorie al Spitalului Floreasca, a declarat, pentru Agerpres, ca luni se va intruni o comisie medicala multidisciplinara pentru a evalua starea de sanatate a fostului premier Adrian Nastase.

"Comisia va face o evaluare pentru ca, pe langa problema chirurgicala, pacientul are si multe probleme nechirurgicale, care sunt destul de complexe", a precizat Ioan Lascar, cel care l-a si operat pe fostul prim-ministru.

Medicul Serban Bradisteanu a declarat, vineri, ca, la dorinta familiei lui Nastase, Spitalul Floreasca nu mai poate sa furnizeze niciun fel de informatie privind starea de sanatate a fostului premier. Bradisteanu a declarat ca Nastase sufera de mai multe afectiuni, el enumerand afectiuni tiroidiene, diabet, dislipidemie si hipertensiune.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22