Adrian Papahagi SE RETRAGE din viaţa politică, dar RAMANE membru al Fundatiei Miscarea Populara

D.g. | 17.02.2014

Pe aceeași temă

Liderul PMP Adrian Papahagi anunţă că se retrage din viaţa politică "din raţiuni personale" şi că în perioada următoare îşi va dedica energia familiei şi universităţii şi va refuza apariţiile publice. El mentioneaza că va acorda sprijin şi încredere Partidului Mişcarea Populară şi preşedintelui Traian Băsescu, informeaza Mediafax.

"Din raţiuni personale, care nu mă implică decât pe mine, am decis să mă retrag din viaţa politică. Voi continua să lupt, ca intelectual, pentru valorile în care cred şi pentru asanarea spaţiului public românesc. Voi acorda mereu sprijin şi încredere Partidului Mişcarea Populară, al cărui fondator sunt, şi Preşedintelui Traian Băsescu. Voi fi alături de ei ca orator şi susţinător, atunci când mi-o vor cere, aşa cum s-a întâmplat din vara lui 2012 încoace. În perioada următoare îmi voi dedica toata pasiunea şi energia familiei şi universităţii, şi voi refuza orice apariţie publică", se arată într-un mesaj al lui Papahagi.

Anunţul a fost făcut înainte de şedinţa Colegiului Naţional al Partidului Mişcarea Populară, de la Palatul Parlamentului.

Anterior, Papahagi scria pe Facebook urmatoarele: "Am transmis sambata colegilor din comisia de integritate si arbitraj argumentele mele impotriva primirii dlui Marin Anton in PMP. Dupa verificari si o lunga sedinta, la care am participat duminica seara, comisia a stabilit ca nu exista niciun motiv statutar de respingere a adeziunii dlui Anton la PMP, organizatia Giurgiu. Imi mentin parerea ca nu ne aduce niciun beneficiu primirea unui politician care a trecut de la PDL la PNL cu 3 zile inainte de caderea guvernului Ungureanu si a avut recent o initiativa parlamentara de inchidere a supermagazinelor in week-end. Indiferent de rezerva mea personala, am decis sa respect decizia unanima a comisiei".

De cealalta parte, Marin Anton a declarat ca nu el s-a dus către PMP, ci ei au venit spre el: „Eu am discutat cu doamna Udrea, nu vreau să intru într-o polemică cu domnul Adrian Papahagi (..) E treaba partidului. Dacă se întâmplă așa ceva, îmi iau sacoșa și plec acasă. Mă retrag din politică”, a  declarat deputatul pentru pesurse.ro.

Update: "O ultima precizare: raman membru al Fundatiei Miscarea Populara. Nu ma dezic nici o clipa de proiectul initial. Voi continua sa imi sprijin colegii, in care cred. Eugen Tomac este cel mai tanar, cinstit si patriot sef de partid din Romania. Cu Teodor Baconschi, Cristi Preda, Daniel Funeriu si Toader Paleologu in frunte, PMP va avea cea mai buna lista la alegerile europene. Raman angajat alaturi de ei, ca intelectual", se arata in ultima postare de pe Facebook.

 

CITITI SI: Adrian Papahagi ameninta cu DEMISIA din PMP. Motivul: Inscrierea deputatului PNL, Marin Anton, in PMP. Sau partidul e altfel, sau se descurca fara mine

 

Adrian Papahagi afirma inca de saptamana trecuta ca va parasi Partidul Miscarea Populara daca deputatul PNL Marin Anton este acceptat in aceasta formatiune politica. Anton, care s-a inscris la filiala PMP- Giurgiu, a trecut prin trei partide si a fost implicat in anchetele penale care vizau RAFO. Filiala Giurgiu este condusa de un alt traseist cu probleme penale, Nicu Stefan.

"Nu stiu nimic despre venirea niciunui Marin Anton la PMP, desi sunt vicepresedinte fondator. Daca a fost primit fara stirea mea, e grav. In principiu, daca vine el, demisionez eu din partid. Ca sa fie clar si sa nu mi se mai ceara declaratii", a scris Papahagi vineri pe contul sau de Facebook.

Intr-o alta postare, tot vineri, Papahagi aduce explicatii suplimentare pentru gestul sau, spunand ca nu va face niciun compromis moral. "In ce priveste partidul al carui fondator sunt: sau e altfel, sau se descurca fara mine. Voi face toate compromisurile politice inteligente de care sunt capabil, dar niciun compromis moral", sustine Adrian Papahagi.

El spune ca vrea sa ramana de partea buna a lucrurilor, unde si responsablitatea morala e maxima.

"Mereu oamenilor cinstiti si cu principii li se cere totul. Maximum posibil. Orice sfert de accent gresit e taxat. Fie. Mi-am asumat acest lucru, il duc pana la capat", spune profesorul clujean.

CITESTE SI Deputatul traseist Marin Anton demisionează din PNL pentru Partidul Mișcarea Populară


Deputatul Marin Anton a anuntat vineri ca paraseste PNL si se indreapta catre Partidul Miscarea Populara.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22