Pe aceeași temă
Adrian Rădulescu, fostul consilier prezidenţial al lui Traian Băsescu, va candida pentru funcţia de preşedinte al PMP, la primul Congres organizat al formaţiunii. In cadrul Congresului care va avea loc in 7 iunie vor fi aleşi preşedintele, vicepreşedinţii PMP, secretarul general şi cei doi secretari generali adjuncţi şi va fi stabilită structura unui Consiliu Executiv Naţional, viitorul organ de conducere al partidului, relateaza ziarul Adevarul.
Adrian Rădulescu, preşedintele PMP Dâmboviţa, este primul membru PMP care şi-a depus candidatura până în acest moment pentru şefia PMP. Alegerile interne din PMP vor fi uninominale, iar termenul pentru depunerea candidaturilor a fost prelungit pâă în seara zilei de joi, deşi ultimul anunţul anterior vorbea de 5 iunie, ora 14.00. „Colegiul Naţional al Partidului Mişcarea Populară a decis astăzi organizarea primului Congres al formaţiunii, în data de 7 iunie. De asemenea, Colegiul Naţional a adoptat o rezoluţie potrivit căreia Partidul Mişcarea Populară îşi afirmă disponibilitatea de a participa la o construcţie politică de dreapta, însă nu va fuziona cu un alt partid“, se arată într-un comunicat al PMP.
În cadrul Congresului din 7 iunie, vor fi aleşi preşedintele, vicepreşedinţii PMP, secretarul general şi cei doi secretari generali adjuncţi şi va fi stabilită structura unui Consiliu Executiv Naţional, viitorul organ de conducere al partidului, care va fi compus din 24 de membri. La Congres vor participa aproximativ 1000 de delegaţi ai organizaţiilor PMP din ţară şi din diaspora. Alte nume care s-au vehiculat în presă sunt cel al fostului consilier prezidenţial Cristian Diaconescu, dar şi Elenei Udrea. Adrian Papahagi, membru fondator al PMP, şi-a anunţat, în urmă cu două săptămâni, intenţia de a candida la şefia PMP, pe Facebook. Europarlamentarul Cristian Preda a declarat pentru „Adevărul“ că va candida pentru un post de vicepreşedinte.
Liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a mers la sediul PNL, unde a discutat cu preşedintele demisionar al liberalilor, Crin Antonescu, variante de asociere a dreptei în urma scorului înregistrat la alegerile europarlamentare. PNL va negocia mâine, la Parlament, cu PDL o alianţă. Liderul PDL, Vasile Blaga, a ignorat PMP, iar despre criticile Elenei Udrea a spus astfel: „Poate o fi frustrată, nu ştiu“.
Adrian Papahagi, membru fondator al Partidului Mişcarea Populară(PMP), a anunţat că va candida pentru Preşedinţia partidului la Congresul stabilit pentru luna iunie. La rândul său, europarlamentarul Cristian Preda şi-a exprimat intenţia de a candida pentru un post de conducere al PMP.