Adrian Ţuţuianu, preşedintele Comisiei de control al SRI, audiat la DNA

E.b. | 19.06.2017

Senatorul PSD Adrian Țuțuianu, preşedintele Comisiei de control al SRI, s-a prezentat luni dimineața la DNA pentru a fi audiat într-un dosar de corupție.

Pe aceeași temă

 

 

UPDATE: "Este vorba despre fapte ale altora, nu cunosc conținutul dosarelor. Am spus ce am avut de spus, am consemnat într-o declarație de o pagină și jumătate. (...) Nu știu, chiar nu știu cine este vizat. (...) Formularea generică pe citația trimisă mie este martor într-un dosar cu fapte de corupție. Am fost întrebat de două firme și de o anumită lucrare publică, care nu era a Consiliului Județean. La vremea respectivă eu eram președinte al Consiliului Județean (Consiliul Județean Dâmbovița). (...) Lucrarea era pe un drum național, în județul Dâmbovița", a declarat Țuțuianu, la ieșirea din sediul DNA.

 

Întrebat dacă, după audiere, calitatea lui în dosar a rămas tot cea de martor, senatorul a răspuns: "Da, sigur. Nu am nicio legătură".

 

Adrian Țuțuianu a mai precizat că a primit citația pe 13 iunie

 
 

La intrarea în DNA, Adrian Țuțuianu nu a dorit să răspundă jurnaliștilor legate de calitate a fost chemat în fața procurorilor și în ce dosar.

 

Ţuţuianu este şi membru al Comisiei de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.

 

Tot la DNA s-a aflat luni si preşedintele executiv al PSD Nicolae Bădălău, potrivit propriilor declaraţii, el având calitatea de martor. Bădălău susține că a dat declarații în calitate de martor într-un dosar privind fapte de corupție, dar nu a dorit să spună despre ce dosar e vorba.

 

Și fiul său ar fi fost chemat, tot ca martor, să dea o declarație în acest dosar, conform Digi24.

 

Niculae Bădălău este senator și deține a doua funcție din PSD, cea de președinte executiv.

 

Înainte de a deveni parlamentar, Bădălău a fost președinte al Consiliului Județean Giurgiu.

 

Niculae Bădălău a mai fost cercetat în dosare DNA, în 2014 și 2015. În urmă cu doi ani, a fost pus sub acuzare într-un dosar în care se făceau cercetări pentru evaziune fiscală. Nu a fost trimis însă în judecată alături de ceilalți acuzați din dosarul respectiv.

 

Astăzi, la ieșirea de la DNA, el nu a dorit să dea declarații jurnaliștilor în legătură cu întrebările puse de procurori sau cu obiectul dosarului în care a fost chemat ca martor.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22