Pe aceeași temă
Adrian Zuckerman este un avocat din zona tranzacțiilor imobiliare, provenind din firma de avocatură Seyfarth Shaw, cu sediul la New York. El emigrat din România, împreună cu familia, pe când avea doar 9 ani, suficient cât să-și amintească foarte bine experiența românească și momentul plecării din țară.
Zuckerman vorbește fluent limba română.
Confirmat în funcţie de Senatul american pe 20 noiembrie, Zuckerman îl înlocuieşte la Bucureşti pe Hans Klemm care a fost ambasadorul SUA în România din septembrie 2015.
La audierea sa din 20 ianuarie în comisia de relații externe a Senatului american. Zuckerman a povestit, însoțit de fiica sa Natalie, căreia a spus că i-a transmis moștenirea românească a familiei, despre momentul părăsirii României și despre foamea, frigul, sărăcia și umilințele îndurate de părinții săi din partea regimului comunist.
El a relatat despre părinții săi, Emil și Aura, precum și despre trecutul familiei sale în România. Tatăl, cu rezultate recunoscute internațional în cercetarea epilepsiei, iar mama cu cercetări în domeniul endocrinologiei.
Părinților săi le-au fost confiscate proprietățile și au fost decăzuți din funcțiile academice după ce au făcut cerere de emigrare ca să-i asigure copilului un viitor mai bun.
Au plecat cu fiul lor de nouă ani, doar cu hainele de pe ei, pentru că nu li s-a permis să ia altceva, și cu două batoane de salam, și acelea procurate cu greu.
Toate acestea au fost redate de ”rechinul” Zuckerman - așa cum ne-a fost el livrat de presa de peste ocean - cu memoria copilului de 9 ani, cât avea când au emigrat.
Cu emoție, el a relatat și despre momentul căderii comunismului în România, pe care a spus că l-a urmărit cu sufletul la gură în decembrie 1989, ”o zi la care am sperat întotdeauna, dar nu am crezut că voi trăi să o mai văd vreodată”.
De asemenea, a spus că părinții săi ”au apreciat valorile americane” și au avut permanent credința că doar ”prin muncă grea” poți avea un viitor mai bun” și au prețuit importanța acordată în spațiul american ”libertății de exprimare” și ”respectul maxim acordat libertății și drepturilor individuale”. ”S-au asigurat că voi ști mereu și că îmi voi aminti să apreciez și să trăiesc după aceste principii pentru care ei au luptat din greu”, a spus el.
„Dacă voi fi confirmat, voi continua oferirea sprijinului pentru eforturile notabile împotriva corupției din România”, a mai declarat el în cadrul acelorași audieri.
„Lupta împotriva corupției și sprijinirea independenței judiciare sunt vitale pentru prosperitatea și siguranța României pe termen lung”, a adăugat Zuckerman.
Adrian Zuckerman are diplomă de absolvire de la Massachusetts Institute of Technology (1979), iar diploma în drept este obținută la New York Law School (1983).
Președintele american Donald Trump a trimis Senatului, pe 24 iulie 2018, nominalizările mai multor oficiali guvernamentali, precum și pentru posturile de ambasadori în Muntenegru - Judy Rising Reinke, în Republica Centrafricană - Lucy Tamlyn și în România - Adrian Zuckerman.