Adriana Saftoiu (PNL): Mi-am depus demisia la Secretariatul General al Camerei Deputatilor

Fara Autor | 31.01.2012

Deputatul PNL Adriana Saftoiu si-a depus demisia din postul de deputat, marti, la Secretariatul General al Camerei Deputatilor. Ea a precizat ca va ramana doar in formatiunea liberala si ca, deocamandata, nu stie daca va mai candida pentru un nou mandat.

Pe aceeași temă

Deputatul PNL Adriana Saftoiu si-a depus demisia din postul de deputat, marti, la Secretariatul General al Camerei Deputatilor. Ea a precizat ca va ramana doar in formatiunea liberala si ca, deocamandata, nu stie daca va mai candida pentru un nou mandat.
 
"Mi-am depus demisia la Secretariatul General al Camerei. Urmeaza sa fie introdusa pe ordinea de zi", a spus Adriana Saftoiu pentru Mediafax.
 
Adriana Saftoiu si-a explicat decizia invocand argumentele presedintelui PNL, Crin Antonescu, cel care a initiat miscarea liberalilor de a demisiona sau de a intra in greva parlamentara pentru a boicota refuzul puterii de a declansa alegeri anticipate.
 
"In sedinta de luni, Crin Antonescu a fost clar adeptul demisiei. Au existat doua  variante: demisia si greva parlamentara. Dintre cele doua, Crin Antonescu s-a pozitionat pentru demisie, considerand ca asa e corect, ca daca vrem sa respectam ce vor oamenii mergem la alegeri anticipate. Chiar a si spus, poate iesim, poate nu dar sa mergem la alegeri anticipate. El a spus insa ca va mai avea o discutie cu Victor Ponta pentru a crea o unitate in USL. Ce se va intampla mai departe, nu stiu, dar in ce ma priveste eu nu revin asupra demisiei. Parerile au fost impartite, majoritatea au optat pentru varianta demisiei, altii au spus ca trebuie sa pastram USL-ul", a spus Saftoiu pentru Hotnews.
 
Gestul deputatului fusese anuntat inca de luni, intr-un interviu acordat Revistei 22, unde a explicat de ce doreste sa faca acest lucru, ce inseamna, dar si ca va ramane in partid.
 
"Ca această demisie să devină efectivă, ea trebuie să fie prezentată în plenul parlamentului, doar atunci poţi spune că mandatul a încetat şi locul a devenit vacant. Nu ştiu dacă există vreun coleg care să-şi fi depus demisia la secretariatul Camerei, dar eu voi face acest gest luni.
 
Dar odată ce am luat decizia să-mi prezint demisia, considerând că e singurul lucru cinstit faţă de cetăţeni, nu am niciun argument serios să revin. Dacă aş fi crezut pentru o secundă că rămânerea mea în actualul parlament, aşa cum e el configurat şi format, cu mentalitatea de acolo, îmbunătăţeşte cu ceva situaţia m-aş fi răzgândit. Dar cred că pot găsi forme mult mai oneste şi mult mai puţin păguboase pentru banul public ca să supravieţuiesc. Nu e nevoie să rămân în parlament ca să supravieţuiesc politic.
 
Nu am niciun gând să părăsesc partidul", a declarat deputatul pentru Revista 22.
 
Mai mult, deputatul si-a exprimat opinia si in ceea ce priveste greva parlamentara evocata de PNL si sustinuta de USL, dar si consecintele care se vor ivi dupa demisionare.
 
"Am mai avut această formă de protest, atunci când a fost cazul votului la Legea pensiilor. Nu a dus la nimic, n-a oprit abuzurile, nici n-a făcut puterea să se cutremure. Ba din contră, tot opoziţia ajunsese să fie într-o situaţie delicată, spunându-i-se că face grevă parlamentară, dar îşi ridică indemnizaţiile, suma forfetară, foloseşte logistica parlamentului. Greva parlamentară nu e deloc eficientă, pentru că majoritatea poate funcţiona, au o problemă doar la legile organice.
 
Cu siguranţă, se vor găsi suficienţi colegi care să înţeleagă gestul meu de a merge până la capăt ca pe o chestiune de imagine, ca să mă salvez eu, individual. Cu siguranţă, se poate întâmpla şi această sancţiune. Dar, repet, demisia e cu totul altceva decât o decizie a unui partid privind o atitudine într-un anumit moment", a declarat Saftoiu pentru Revista 22.
 
Presedintele liberalilor Crin Antonescu,a explicat, luni seara, la TVR, ca restul demisiilor deputatilor PNL de pana acum nu sunt active.
 
"Nu, nu i-am numărat pentru că în acest moment nu putem vorbi de demisii active, ele nu sunt activate. Într-un gest de mare încredere pentru care le sunt recunoscător, mi le-au înaintat ca preşedinte al partidului, urmând ca în funcţie de discuţiile pe care le avem şi cu colegii noştri să le activăm. Dar atunci sigur că nu vor fi numai ei. Pentru că, repet, asta este o decizie care se ia cu oarecare dificultate, e limpede că părerile sunt împărţite şi eu aş vrea să-mi fac datoria şi să spun că nu orice parlamentar care nu agreează o face pentru a-şi păstra scaunul, pur şi simplu este o evaluare de obiectiv politic, aşa consideră unii. Însă o dată luată o decizie, dacă decidem să rămânem în parlament, nici cei care ar vrea să demisioneze, nu vor demisiona, iar dacă decidem să plecăm, nici cei care ar vrea să rămână, nu vor rămâne", informeaza Hotnews.
 
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22