Adriana Săftoiu îl critică pe Orban: Nu conduce corect PNL și ia decizii care ne uimesc

Redactia | 13.07.2018

Adriana Săftoiu îl atacă pe liderul liberal, Ludovic Orban, nemulțumită de modul în care acesta conduce partidul, ca ia decizii fără să se consulte cu alți membrii din conducere, și că Opoziția ar trebui să fie mai unită.

Pe aceeași temă

 

 

 

Adriana Săftoiu regretă că Opoziţia parlamentară nu este mai unită: „Opoziţia ar trebui să fie mai puţin orgolioasă şi să fie mult mai unită. De multe ori, am senzaţia că avem de-a face cu o Opoziţie care e mult mai obsedată de ceea ce se vede pe Facebook, de ceea ce se vede în media, decât în munca efectivă pe care o facem noi acolo”, a spus deputata PNL la RFI.

 

Deputata liberală consideră că lucrurile merg greu în Opoziţie: „Nu sunt dispusă deloc, doar pentru că sunt la PNL, să vă spun minciunele sau să iau un aer triumfalist-optimist şi să vă spun că stăm foarte bine în sondaje şi că drumul nostru este spre stele. Simt din interior că lucrurile merg într-adevăr greu, pentru că Opoziţia este mult mai obsedată sau mult mai preocupată să dea bine în planul imaginii imediate, pentru 24 de ore, pentru un titlu de presă, decât să gândească pe termen lung”.

 

„Există o supărare în PNL”

 

Adriana Săftoiu regretă că unii colegi din PNL sunt sancţionaţi doar pentru că au criticat conducerea partidului: „Mie îmi era foarte simpatic Ludovic Orban atunci când nu era preşedintele PNL şi când păstra un spirit critic şi autocritic în partid şi chiar regret foarte tare că în partid se iau decizii prin care sunt sancţionaţi oameni doar pentru că îl critică pe domnul Orban sau conducerea partidului. Lucrul acesta nu mi se pare în regulă şi cred că deja ştie şi domnul Orban că există o supărare din acest punct de vedere (...). Pe de altă parte, da, există nemulţumiri, ele au fost făcute deja publice, unele i-au fost spune domnului Ludovic Orban în şedinţe. Sunt decizii care uneori ne surprind. Vedeţi acea decizie care a şi provocat câteva reacţii din partea colegilor mei privind plângerea împotriva doamnei Dăncilă. N-aş putea să vă mint acum şi să vă spun că e o atmosferă în totalitate prietenoasă şi plăcută vizavi de conducerea partidului”.

 

Deputata PNL şi-ar dori ca Ludovic Orban să-şi schimbe modul în care conduce partidul: „Cred că şi domnul Orban va trebui să-şi schimbe puţin modul de a conduce şi de a se raporta la ceilalţi colegi. Trebuie să accepte faptul că atunci când eşti preşedinte de partid, nu eşti exclus din greşeală, nu înseamnă că tu nu poţi să iei uneori decizii pripite, greşite. Nu poţi să conduci partidul tot timpul supărat că nu eşti acceptat cu fiecare propunere pe care o faci”.

 

În opinia sa, „ar trebui să existe mult mai multă dezbatere înainte de a lua decizii. Cred că ar fi foarte bine ca mai ales deciziile majore să nu le aflăm fie din presă, fie de pe căsuţa poştală, unde primim punctele de vedere ale partidului faţă de diverse întâmplări de pe scena politică şi din momentul în care ai luat o decizie care să fie şi asumată şi să fie în acord cu toate punctele de vedere exprimate, să ne respectăm deciziile”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22