Adriana Săftoiu si-a dat demisia din conducerea PNL:Strategia precampanie a fost perdanta

Iulia Mincu | 12.12.2016

Intr-o postare pe facebook, Adriana Saftoiu a anuntat ca isi da demisia din functia de prim-vicepresedinte a PNL in semn de ”solidaritate cu echipa”. Saftoiu critica in special strategi PNL din perioada de precampanie.

Pe aceeași temă

 

 

 

”Mulţumesc tuturor celor care m-au votat! Voi face tot ce ține de mine să nu dezamăgesc, dar e o victorie tristă! Nici măcar nu mă pot bucura. Cel mai mare regret e că atât PDL cât şi PNL au ajutat PSD să revină la putere și nu oricum. Perioada 2001-2004 a fost pentru mine cea mai intensă experiență în ceea ce înseamnă să reușești să diminuezi forța PSD. Doar cine nu are memorie a uitat cum era atunci. Dar probabil li se va împrospăta, în curând, pentru că PSD e același! În perioada aceea, vocea cea mai puternică în opoziție era PD/ Traian Băsescu. Sunt principalii merituoși, din aceea perioadă, în a duce PSD în opoziţie. Apoi însă, prin luptele interne din Alianța DA (rol major l-a avut același Traian Băsescu), prin guvernarea PDL-PSD în 2009, apoi USL (PSD-PNL), PSD a revenit. A fost ca picătura chinezească. Acum, n-o să mă alătur supăraților, să adaug tot felul de amănunte. Multe s-ar putea spune, dar e dovadă de infantilism ca toată analiza să fie redusă la o campanie. Cei care au în mod real această experiență (a campaniilor electorale) stiu că, în alegeri cu un singur tur, campania nu adaugă mare lucru: doar te informează când să votezi şi cine sunt competitorii. Oamenii au deja opţiunile, când începe campania. Perioada de dinainte e definitorie! Iar alegerile se pierd în primul rând prin demotivarea activului de partid. Dacă îi spui permament că e mai puțin bun, că cei ”noi” sunt mai valoroşi, atunci când îi propui candidaţi care nu spun mai nimic în favoarea celor care împart pliante cu tine, candidatul, nu te aştepta ca activul să mobilizeze votul. Nu discursuri, nu nume, nu ”noii” mobilizează activul de partid care face campanie! Insist: doar cine nu a făcut campanie nu știe care e valoarea activului de partid.


Altfel, mi-am dat demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte, solidar cu echipa (desigur, pot să fiu autoironică și să adaug că, pentru mine, să îți dai demisia e deja a doua natură, nu mă definesc funcțiile), deși, cu martori, am spus că nu e bine că ne păcălim. Procentul pe care l-am dat PNL (mai ales la Bucureşti) s-a confirmat. Nu e titlu de glorie, dar sper ca pe viitor să nu mai aud că sunt negativistă, pesimistă! Pentru simplu fapt că nu mă mint, indiferent care e miza! Şi era vizibil, pentru cei care nu au vrut confort, că strategia era perdantă. Nu din campanie! Ci cu mult înainte! Ce va urma? În altă postare”, scrie Adriana Săftoiu, pe pagina personală de Facebook.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22