Adriean Videanu: Ponta continuă să facă presiuni asupra justiţiei prin pseudo-rapoartele comandate

Fara Autor | 15.07.2013

Pe aceeași temă

Democrat-liberalul Adriean Videanu susţine că premierul Victor Ponta "continuă să facă presiuni inadmisibile" asupra justiţiei prin numărul de "pseudo-rapoarte comandate Corpului de Control al Primului Ministru împotriva adversarilor politici" şi aminteşte că l-a dat în judecată pe Ponta.

 "Refuz să intru în polemică cu un iresponsabil. Victor Ponta va răspunde în faţa justiţiei. Reamintesc faptul că l-am dat în judecată pe Victor Viorel Ponta pentru toate minciunile şi calomniile la adresa mea", arată Adriean Videanu, într-un comunicat de presă remis luni agenţiei MEDIAFAX.

El susţine că premierul "continuă să facă presiuni inadmisibile asupra independenţei şi libertăţii justiţiei".

"Victor Ponta continuă să facă presiuni inadmisibile asupra independenţei şi libertăţii Justiţiei atât prin declaraţiile publice iresponsabile, cât şi prin numărul ridicol de pseudo-rapoarte comandate Corpului de Control al primului ministru împotriva adversarilor politici şi trimise organelor de anchetă", afirmă Videanu.

El consideră că Victor Ponta "uită sau omite cu bună ştiinta faptul că România este stat european în care justiţia îşi face datoria independent de factorii politici" şi crede că atitudinea "nervoasă" a premierului poate avea o explicaţie.

"Atitudinea nervoasă a lui Victor Ponta poate avea o explicaţie. A adus economia în stare de colaps prin tăierea investiţiilor, gonirea investitorilor, prăbuşirea nivelului de trai al oamenilor, falimentul a mii de IMM-uri", adaugă Videanu.

Premierul Victor Ponta şi-a exprimat, luni, speranţa ca Sorin Blejnar, Adriean Videanu, Lucian Duţă şi Cristina Trăilă, pe care i-a numit "hoţii ăştia", să fie chemaţi la un moment dat de "cineva", pentru că au "furat" şi "distrus" o ţară.

Solicitat să comenteze faptul că în cazul lui Lucian Duţă Corpul de control al Guvernului a trimis o sesizare la DNA, Ponta a răspuns: "Da, încă una. Duţă să meargă la DNA să explice, pentru că sper ca la un moment dat, cândva, toţi hoţii ăştia - Blejnar, Videanu, Duţă, Trăilă - o să ajungă să-i cheme şi pe ei cineva. Totuşi, chiar au furat şi au distrus o ţară întreagă câţiva ani. Să meargă la DNA dacă are ceva de zis".

Ponta a precizat că nu l-a acuzat personal la televizor pe Duţă, fiind vorba despre o instituţie a statului care a prezentat documente şi a făcut şi o încadrare juridică.

"Eu nu l-am acuzat, eu, personal, aşa, la televizor. E o instituţie a statului, care a prezentat documente, care a făcut o încadrare juridică. Duţă - la DNA şi, după aceea, mai departe", a adăugat Ponta.

Guvernul a anunţat, duminică, că va sesiza Direcţia Naţională Anticorupţie pentru nereguli în atribuirea contractului pentru cardul naţional de sănătate, cu efecte în neimplementarea proiectului şi determinarea unei pagube de peste 1,2 milioane euro, comise de fostul preşedinte al CNAS Lucian Duţă.

sursa:mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22