Agentia Nationala de Integritate: 11 fosti sau actuali alesi locali, declarati INCOMPATIBILI

D.g. | 02.07.2014

Pe aceeași temă

Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta starii de incompatibilitate in cazul a unsprezece fosti sau actuali alesi locali, printre care se afla doi consilieri judeteni si un fost consilier judetean, ca urmare a exercitarii simultane de functii si calitati, incalcand mai multe articole ale Legii nr. 161/2003. Au mai fost declarati incompatibili doi primari, doi consilieri locali, trei viceprimari si un fost consilier local, informeaza HotNews.ro.

Potrivit unui comunicat al ANI, Steluta Carmen Racolta, consilier judetean in Cluj, s-a aflat in stare de incompatibilitate, deoarece societatea comerciala la care aceasta detine calitatea de asociat si functia de administrator a incheiat patru contracte de formare profesionala in valoare totala de 32.400 lei cu institutii sau regii autonome de interes local aflate in subordinea ori sub autoritatea Consiliului Judetean Cluj ori cu societatile comerciale infiintate de consiliul judetean.

Gheorghe Roseti, consilier judetean in Caras-Severin, s-a aflat in incompatibilitate, intrucat societatea comerciala in cadrul careia acesta detine functia de asociat a desfasurat activitati comerciale pe baza de cumparare directa, in valoare de 40.492 lei, cu o societate comerciala infiintata si aflata in subordinea Consiliul Judetean Caras-Severin precum si cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Caras-Severin (institutie publica aflata in subordinea consiliului judetean).

Nicolae Gheorghe, fost consilier judetean in Ialomita (2010 - 2012), s-a aflat in incompatibilitate, intrucat societatea la care sotia sa este asociat si administrator a incheiat in perioada 2011 - 30 iunie 2012 contracte de prestari servicii medicale si achizitii directe cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Ialomita si cu SC Drumuri si Poduri SA Ialomita (institutii subordonate CJ Ialomita), in valoare totala de 16.704 lei.

Pe lista alesilor locali declarati incompatibili se mai afla: Csaba Szentes (primarul comunei Siculeni, judetul Harghita), Gheorghe Poede (primarul comunei Poienesti, judetul Vaslui), Cornel Popescu (viceprimar al comunei Agigea, judetul Constanta), Valer Suta (viceprimar al comunei Paulesti, judetul Satu Mare), Ghiorghe Tepelus (viceprimar al comunei Corbu, judetul Harghita), Maria Ambrosa (consilier local in comuna Tibucani, judetul Neamt), Gyorgy Dragan (consilier local in comuna Apata, judetul Brasov), Cristinel Soare (fost consilier local in comuna Bradu judetul Arges).

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22