Agentia Nationala de Integritate cere Parlamentului European sa NU valideze mandatul lui Mircea Diaconu

D.g. | 18.06.2014

Pe aceeași temă

Agenția Națională de Integritate a trimis Parlamentului European o sesizare prin care solicită să nu fie validat mandatul de europarlamentar al lui Mircea Diaconu, pentru ca acesta se află în incompatibilitate, informeaza Agerpres.

De asemenea, ANI a depus la Curtea de Apel București o acțiune în contencios administrativ prin care cere anularea deciziei Biroului Electoral Central privind atribuirea mandatului lui Mircea Diaconu.

 

CITITI SI: Mircea Diaconu: NU e cazul să candidez la PREZIDENTIALE: E absurd. Să-și vadă fiecare lungul nasului, eu mi-l văd. M-au votat doar 7% dintre cetățeni

 

Mircea Diaconu a declarat dupa alegeri intr-un interviu pentru RFI că a câştigat mandatul de europarlamentar fără prea multă logistică, doar cu mesaje simple: "Am făcut două mii de afişe, care nu ajung nici pentru un oraş mic, nu mare şi am făcut zece mii de cărţi poştale pentru toată ţara. Totuşi, simbolic am vrut să fac şi lucrul ăsta, atât (...). Poate că asta aşteptau oamenii, poate că toată desfăşurarea pe care o fac şi au făcut-o partidele cu bani foarte mulţi este inutilă. Îmi doresc tare mult să începem o discuţie publică pe această temă, să punem fiecare costurile dovedite ale campaniei şi ale efortului financiar, măcar ăsta, pe masă şi să analizăm rezultatele în raport cu costurile. E aiuritor, sumele sunt aiuritoare, cu nişte rezultate foarte mici. De asta spun, poate înţelegem ce aşteaptă oamenii. Deci nu este meritul meu neapărat. Poate că am plecat pe calea corectă, atâta tot".

 

CITITI SI: Curtea de Apel Bucuresti. Mircea Diaconu POATE CANDIDA europarlamentare. Decizie DEFINITIVA

 

In luna aprile, Mircea Diaconu a atacat in instanta hotararea BEC prin care i s-a respins candidatura la alegerile pentru Parlamentul European, motivul invocat de Biroul Electoral Central fiind acela ca are interdictie sa ocupe o functie eligibila.

"La momentul depunerii candidaturii, Mircea Diaconu se afla in perioada de interdictie a ocuparii unei functii eligibile", releva motivarea deciziei BEC.

BEC a avut in vedere raportul Agentiei Nationale de Integritate privind starea de incompatibilitate in care s-a aflat Mircea Diaconu ca urmare a exercitarii concomitente a demnitatii de senator si a functiei de director-manager al Teatrului C.I. Nottara.

"Avand in vedere caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 3104/2012 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie irevocabile care trebuie respectata atat de catre cetateni, cat si de autoritati publice, inclusiv de BEC, observand prevederile art. 25, alin 2 din Legea nr. 176/2010 cu modificarile si completarile ulterioare, vazand faptul ca, potrivit limbajului comun - in conditiile in care legiuitorul nu defineste aceasta sintagma - prin 'functie eligibila' se intelege 'functie care poate fi aleasa' - conform Dictionarului Explicativ Roman - in aceasta categorie intrand si functia de parlamentar european (...) BEC respinge candidatura independenta a lui Mircea Diaconu", preciza BEC.

Pe 26 martie, Agentia Nationala de Integritate a informat BEC ca Mircea Diaconu nu indeplineste conditiile legale pentru validarea candidaturii pentru Parlamentul European.

"Mircea Diaconu se afla sub interdictia expresa prevazuta de lege pentru a ocupa o functie eligibila, cum este functia de europarlamentar, mandatul de senator al acestuia fiind tot o functie eligibila, incetand de drept prin efectul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile prin care s-a stabilit starea de incompatibilitate. Or, in cazul de fata, Mircea Diaconu a fost declarat ca fiind incompatibil, printr-un act administrativ mentinut prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, aspect care face ca acesta sa intre sub incidenta dispozitiilor art. 14 alin (1) lit. c) din Legea nr. 33/2007 si pe cale de consecinta acesta nu indeplineste o conditie de fond pentru a putea candida la alegerile pentru Parlamentul European", sustinea ANI.

In opinia ANI, o eventuala decizie de validare a candidaturii lui Mircea Diaconu ar fi de natura sa incalce principiile suprematiei interesului public si integritatii in exercitarea functiei publice.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat pe 18 martie ca Diaconu a fost scos din lista partidului pentru europarlamentare dupa ce liberalii au luat act de comunicatul ANI si sentinta ICCJ referitoare la incompatibilitatea acestuia.

A doua zi, Mircea Diaconu a demisionat din partid si a declarat ca intentioneaza sa candideze ca independent la alegerile pentru Parlamentul European. El si-a depus candidatura la europarlamentare pe 26 martie in calitate de independent. Diaconu a mentionat ca a strans peste 125.000 de semnaturi de sustinere a candidaturii sale.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22