Al optulea deces din România din cauza coronavirusului

Redactia | 24.03.2020

În această dimineață a fost înregistrat al  optulea deces al unui pacient infectat cu noul coronavirus.

Pe aceeași temă

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 ani, internat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Craiova, confirmat pozitiv în data de 19.03.2020.

Pacientul a sosit pe data de 07.03.2020 din Italia împreună cu fiica sa, care se află în acest test moment în autoizolare.

Pacientul a fost internat pe data de 19.03.2020 la SCBI Craiova cu insuficiență respiratorie, fiind internat pe sectia ATI a spitalului. Acesta suferea de boli preexistente pentru care urma tratament cu insulină. De asemenea, pacientul avea obezitate grad II.

Al șaptelea deces din cauza coronavirusului s-a înregistrat luni seară în România, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 65 ani, internat la Spitalul Universitar București.

„Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 ani, internat la Spitalul Universitar București, confirmat pozitiv în data de21.03.2020. Pacientul necesita dializă și a fost contact de salon cu un alt pacient dializat, confirmat cu Covid-19 pe data de 20.03.2020 și care a fost transferat în Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș unde a decedat”, transmite GCS.

Ieri a murit un alt pacient care a fost internat la Spitalul Universitar, care făcea dializă și care a stat câtva zile internat până când a fost testat pentru coronavirus.

Bărbatul care a murit duminică (al doilea deces cu coronavirus din România), în vârstă de 74 de ani fusese transferat la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale Dr. Victor Babeş – București, de la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, având o boală cronică preexistentă pentru care se afla în programul de dializă.

Al șaselea pacient decedat, luni, a fost internat din 20 martie, în stare gravă, la Spitalul Județean Arad, fiind intubat în secția de terapie-intensivă, a anunțat luni seară, grupul de comunicare strategică, luni seară.

El a decedat în cursul zilei de luni și tot în această zi a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus.

Este al șaselea deces din cauza COVID-19 înregistrat în România în ultimele 24 de ore și al treilea în cursul acestei zile.

Tot luni, alte două persoane au murit la Spitalul Județean Suceava, confirmate cu Covid-19.

Este vorba despre un bărbat de 71 de ani, care fusese internat la Spitalul Județean Suceava în 21 martie și confirmat pozitiv în 23 martie. El a fost internat anterior în secția de cardiologie, unde este posibil contact al pacientei transferate la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași, conform Grupului de comunicare strategică.

Cea de a doua persoană este o femeie în vârstă de 72 ani, internată în 21 martie, care avea afecțiuni cronice asociate. Conform autorităților, ea nu a călătorit și nu a venit în contact cu o persoană confirmată pozitiv.

La Spitalul Județean Suceava sunt infectate cu coronavirus peste 50 de medici, asistenți și infirmiere, iar unitatea medicală a fost închisă pentru dezinfecție.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22