Pe aceeași temă
Mario Iorgulescu, fiul șefului Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, avea o alcoolemie de 1,96 g/l alcool pur în sânge la primul test și 1,76 g/l la cea de a doua verificare, ceea ce înseamnă că ar fi putut avea o concentrație de 2,20 g/l alcool pur în sânge în momentul producerii accidentului rutier.
De asemenea, el a ieşit pozitiv la testul de depistare a drogurilor, cel mai probabil fiind vorba de cocaină, informează ProTv citând surse din cadrul INML.
Aceste rezultate nu sunt cele finale, medicii legiști urmând să anunțe curând rezultatele oficiale.
Poliția rutieră spune că Mario Iorgulescu (24 ani) conducea Duminică noapte un bolid Aston Martin, în valoare de peste 300.000 de euro cu viteză excesivă pe Șoseaua Chitilei dinspre Centura Capitalei către Pod Constanța , moment în care ar fi pierdut controlul volanului, a trecut pe contrasens unde s-a izbit frontal cu un autoturism care circula regulamentar.
În urma impactului, cele două vehicule au fost aruncate de pe șosea, iar motorul maşinii conduse de Mario Iorgulescu ar fi luat foc. Celălalt şofer - un tânăr de 24 de ani, care avea doi copii - a murit pe loc.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar punerea sub învinuire nu poate fi încă făcută, cât timp este în spital. Între timp, poliţiştii încearcă să afle dacă atunci când conducea era sub influenţa alcoolului sau chiar drogurilor.
De asemenea, o expertiză tehnică trebuie să determine ce viteză avea Mario Iorgulescu în momentul accidentului. Acul vitezometrului s-ar fi oprit la 240 km/h, dar specialiştii spun că nu e sigur că aceasta era viteza de deplasare.