ALDE a votat alături de Opoziție pentru revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin

Redactia | 07.11.2018

Deputații ALDE au votat, miercuri, în plen, alături de PNL în favoarea alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Proiectul de lege nu are susținerea PSD și primise raport de respingere în comisie.

Pe aceeași temă

Vicepreședintele ALDE, Varujan Vosganian, a declarat în plen că parlamentarii partidului său au votat în bloc împotriva respingerii legi și a anunțat că partidul său este de acord cu alegerea primarilor în două tururi de scrutin, transmite Agerpres.

„Asta nu înseamnă că avem divergențe cu PSD sau că vrem să rupem coaliția, pentru că în programul de guvernare nu am avut nicio precizare cu privire la această temă, astfel că rămâne la îndemâna fiecărui grup parlamentar. Ce-ar fi fost dacă am fi avut alegeri într-un singur tur pentru președintele României din 1990 încoace?”, a declarat Vosganian în plen.

Vosganian a precizat că "nu vor să rupă coaliția de guvernare". "Grupul ALDE a votat in corpore pentru alegerea primarilor în două tururi”, a declarat liderul ALDE, în aplauzele opoziției.

În replică, liderul deputaților PSD, Daniel Suciu, a spus în plen: „Vă batem la locale de nu vă vedeți. Nu mai bine vă găsiți oameni buni să ne bateți indiferent de alegeri?”

Proiectul de lege care prevede alegerea primarilor în două tururi de scrutin a intrat în plen cu propunere de respingere, dar cu colaborarea deputaților ALDE nu a întrunit numărul necesar de voturi, astfel, acesta a fost retrimis înapoi la comisiile de specialitate.

Tot în ședința de plen, Varujan Vosganian a anunțat de la tribună că parlamentarii ALDE din Moldova nu vor vota legea bugetului de stat pe 2019 dacă în proiect nu este inclusă finanțarea pentru Autostrada Unirii.

„Eu nu fac amenințări, dar pentru parlamentarii ALDE din Moldova, prezența acestui obiectiv în legea bugetului este o condiție obligatorie ca noi să votăm legea bugetului pe 2019”, a spus Vosganian.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22