ALEGERI PARLAMENTARE - Bucureşti: USL ocupă prima poziţie pe buletinele de vot, urmată de UDMR şi ARD

Fara Autor | 09.11.2012

Pe aceeași temă

Biroul Electoral al Municipiului Bucureşti a hotărât, vineri, ca pe prima poziţie a buletinelor de vot din Capitală să fie trecută Uniunea Social Liberală, urmată de UDMR şi Alianţa România Dreaptă, în timp ce PP-DD se află pe poziţia a opta, conform Mediafax.

 

La nivelul BEM s-a tras la sorţi ordinea în care vor apărea pe buletinele de vot, în colegiile din Bucureşti, candidaţii la alegerile parlamentare.

În primă instanţă, s-a decis asupra succesiunii candidaţilor din partea partidelor parlamentare şi a alianţelor care cuprind partide parlamentare. Astfel, USL se află pe prima poziţie, UDMR pe poziţia secundă, iar ARD ocupă a treia poziţie.

De asemenea, a doua tragere la sorţi a privit ordinea în care vor fi înscrişi pe buletinul de vot candidaţii din partea partidelor neparlamentare, în continuarea primelor trei poziţii: PPMT, PRM, PER, PAS şi PP-DD.

A treia tragere la sorţi a vizat ordinea în care vor fi tipărite pe buletinele de vot organizaţiile care privesc minorităţile naţionale.

În Bucureşti sunt 40 de colegii uninominale, 28 pentru Camera Deputaţilor şi 12 pentru Senat.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22