Pe aceeași temă
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, la iesirea de la urne, că România are nevoie de o reprezentare cât mai bună pentru promovarea și apărarea intereselor ei la Bruxelles, informeaza agerpres.
"(...) În ce privește alegerile pentru Parlamentul European, România are nevoie de o reprezentare cât mai bună, cât mai eficientă, pentru promovarea și apărarea intereselor ei la Bruxelles. UE este o construcție a liberalismului, care a dat tuturor țărilor și cetățenilor noștri câteva posibilități la care probabil înainte de 1990 nici nu gândeam. Libertatea de deplasare, libertatea de a călători, libertatea de a munci în străinătate, posibilitatea de a merge la studii pentru cei tineri, un comerț neîngrădit, libertate pentru întreprinzători să își dezvolte afacerile sunt avantaje esențiale pe care ni le-a adus aderarea al UE", a spus Tăriceanu după ce și-a exprimat votul.
El i-a îndemnat pe cetățeni să meargă la vot într-un număr cât mai mare.
"Din acest motiv eu cred că interesul nostru, al românilor, și pe această cale îndrăznesc să fac și un îndemn tuturor cetățenilor să vină să voteze într-un număr cât mai mare, în așa fel încât interesele lor să fie reprezentate cât mai bine în Parlamentul European", a mai spus președintele Senatului.