Pe aceeași temă
Administraţia proeuropeană de la Kiev a denunţat duminica vizita "provocatoare" a premierului rus in Crimeea. Dmitri Medvedev, a sosit duminică în Crimeea, într-o vizită neanunţată în fosta regiune ucraineană anexată recent de Rusia, informează agenţia Itar-Tass, citata de Mediafax.
Potrivit Guvernului rus, Dmitri Medvedev a sosit într-o vizită de lucru de două zile în Crimeea.
"Vizita premierului rus în Crimeea ocupată, efectuată exact în ziua scrutinului prezidenţial din Ucraina, este o provocare deliberată care are scopul destabilizării situaţiei în Ucraina", a reacţionat Ministerul ucrainean de Externe.
"Vizita intră în contradicţie cu dorinţa exprimată de preşedintele Vladimir Putin, privind derularea în mod calm a alegerilor din Ucraina", adaugă diplomaţia de la Kiev.
Aceasta este a doua vizită în Crimeea efectuată de Medvedev după anexarea regiunii ucrainene de către Rusia.
Pe 31 martie, Medvedev a organizat o şedinţă de guvern în Crimeea.
Vizita premierului rus are loc în timp ce în Ucraina se desfăşoară scrutinul prezidenţial anticipat, pe fondul conflictului separatist.