Alegerile anticipate din Republica Moldova răscruce pentru relaţiile cu România

Bernard Noghiu | 29.07.2009

Pe aceeași temă

Alegerile anticipate din Republica Moldova sunt evenimentul politic în care îşi pun speranţa mulţi reprezentanţi ai politicienilor şi ai societăţii din dreapta Prutului, moment care va putea decide soarta relaţiilor cu România. Evenimentele de după alegerile din aprilie au dus la precipitarea măsurilor antiromâneşti luate de regimul comunist, măsuri care au avut ca efect o şi mai mare izolare a Republicii Moldova faţă de Vest.

Una dintre acestea, cu importante consecinţe diplomatice, a fost impunerea obligativităţii vizelor pentru românii care ar fi dorit să călătorească în republică. Măsura nu a creat doar o şi mai mare distanţă între cele două state, dar a lovit cel mai mult în micul trafic de frontieră, afectând şi relaţiile economice dintre cele două maluri ale Prutului.

Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat, şi-a exprimat şi el speranţa că alegerile din data de 29 iulie vor schimba situaţia din republică, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile sale cu România şi, implicit, Uniunea Europeană, dar pentru aceasta, a subliniat politicianul modovean, este nevoie de voinţa cetăţenilor moldoveni care să înlăture regimul actual.

„Eu dred că acest regim trebuie să fie abolit pe simplul motiv că nu vedem niciun pericol în regimul fără vize pentru cetăţenii statului vecin, cât şi pentru cetăţenii altor state din Uniunea Europeană. Cred că ar fi un mesaj bun, pozitiv, adresat nu doar pe axa Chişinău-Bucureşti, ci şi pe axa Chişinău-Bruxelles. Acest lucru ar permite nu doar normalizarea situaţiilor bilaterale între statele vecine, dar şi începutul unor negocieri într-un proces de asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană“, a declarat Marian Lupu.

Liderul PD a evidenţiat că partidul pe care îl conduce are ca punct important al programului său politic crearea de relaţii la standarde europene între Chişinău şi Bucureşti. Dialogul dintre cele două state, a adăugat Lupu, trebuie să ţină cont că România este membră UE şi că Republica Moldova aspiră la acest statut, iar pentru un asemenea dialog e nevoie de efort în din ambele părţi. „Cred că se cere un mic efort atât la Chişinău, cât şi la Bucureşti pentru a stabili un asemenea dialog“.

În încheierea interviului acordat Jurnalului de Chişinău, Marian Lupu a declarat că prin  votul său a optat „pentru asigurarea supremaţiei legii, demonopolizarea economiei, libertatea de antreprenoriat, deschiderea caracterului economic al ţării, asigurarea unor condiţii de securitate pentru capitalul din străinătate, pentru restabilirea demnităţii tuturor cetăţenilor, pentru o coabitare armonioasă a tuturor etniilor care împreună formează poporul Republicii Moldova. Am votat pentru relaţii bune cu toţi vecinii, pentru un parteneriat mutual avantajos cu partenerii din est, din regiunea Comunităţii Statelor Independente“.

Întrebat fiind de posibilitatea unor alianţe sau parteneriate cu alte partide, liderul PD a declarat că partidul său exclude orice relaţie bilaterală cu Partidul Comuniştilor din Republica Moldova.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22