Pe aceeași temă
Bilanțul realizat de G4media.ro, pe baza declarațiilor oficiale de susținere, dar și a situației din organizații, arată că numeric tabăra pro-Cîțu o depășește pe cea pro-Orban. Cu toate acestea, patru lideri nu și-au declarat susținerea, iar 8 organizații sunt divizate între Cîțu și Orban.
Din 48 de filiale (41 județe+6 sectoare+Diaspora), 22 sunt pro-Cîțu, 14 pro-Orban, 4 președinți de organizații sunt în continuare indeciși, iar 8 organizații sunt împărțite între cele două tabere.
În expectativă, nehotărâți, sunt liderii Ilie Bolojan – Bihor, Gheorghe Falcă – Arad, Dan Motreanu – Giurgiu și Bogdan Huţucă – Constanța. Matematic, chiar dacă aceștia și-ar declara susținerea pentru Orban, actualul lider tot nu ar mai recupera în fața contracandidatului Cîțu.
Însă calculele pentru voturile de la Congresul din 25 septembrie sunt departe de a se fi tranșat. PNL intră în etapa a doua, considerată decisivă, și mai greu de gestionat decât prima, întrucât se va derula neoficial, iar aici Orban are avantajul de a cunoaște mai bine eșalonul doi al partidului.
Urmează o bătălie hotărâtoare cu privire la componența delegațiilor. „După 20 august va începe a doua fază a competiţiei, faza de prezentare a moţiunilor în fiecare filială. Moţiunile vor fi prezentate în faţa Colegiului Director Judeţean, care cuprinde Biroul Judeţean ce va fi ales, plus primarii, preşedinţii de organizaţii locale. Moţiunile vor fi votate, după care vor fi stabiliţi delegaţii la congres, iar delegaţii la congres sunt cei care hotărăsc cine va fi preşedintele PNL”, a afirmat Ludovic Orban.
Delegațile vor fi compuse din 1250 de primari, „formatori de opinie” în PNL, care nu au avut o poziție publică, lideri mai influenți decât președinții de filială, precum și din membri ai Birourilor Permanente. În final, la Congresul PNL din 25 septembrie vor participa 5000 de delegați însă numărul va fi decis în funcție de situația pandemică din București. Dacă Capitala va rămâne în scenariul verde, atunci ar putea participa toți delegații, vaccinați sau cu test, însă numărul lor se va reduce dacă rata de incidență va crește.
Cum arată împărțirea pe filiale, după calculele G4media, după ce s-au încheiat alegerile din organizațiile PNL:
Filiale pro-Cîţu:
Cluj (Emil Boc)
Sibiu (Raluca Turcan )
Sălaj ( Lucian Bode)
Suceava (Gheorghe Flutur)
Vaslui (Nelu Tătaru)
Bacău (Mircea Fechet)
Botoșani (Costel Şoptică)
Buzău (Gabriel Avramescu)
Neamţ(George Lazar)
Mehedinţi (Virgil Popescu)
Ilfov (Hubert Thuma)
Timiș (Alin Nica).
Maramureş (Ionel Bogdan)
Gorj (Dan Vîlceanu)
Satu Mare (Adrian Cozma)
Olt (Liviu Voiculescu)
Dolj (Ştefan Stoica)
Mureş (Ciprian Dobre)
Hunedoara (Vetuţa Stănescu)
București ( Ciprian Ciucu)
Sectorul 2 (Monica Anisie)
Sectorul 4 (Pavel Popescu)
Filiale pro-Orban:
Braşov (Adrian Vestea)
Brăila (Alexandru Popa)
Vâlcea (Cristian Buican)
Bistriţa Năsăud (Ioan Turc)
Argeş (Adrian Miuţescu)
Caraş Severin ( Marcel Vela)
Vrancea (Cătălin Toma)
Dâmboviţa (Virgil Guran)
Tulcea (Ştefan Ilie)
Sectorul 3 ( Antonel Tănase)
Sectorul 5 (Dan Meran)
Harghita (Sebastian Buzilă)
Covasna (Olimpiu Floroian)
Diaspora (Viorel Badea)
Organizațiile divizate:
Teleorman (preşedintele Eugen Pîrvulescu e de partea premierului Ciţu, însă filiala e pro-Orban. Deputatul Costel Barbu, unul dintre apropiaţii lui Ludovic Orban, joacă un rol important în filială).
Iaşi (preşedintele Alexandru Muraru e în tabăra premierului, însă filiala e controlată din umbră de tandemul Costel Alexe-Mihai Chirica, pro-Orban).
Galaţi (George Stânga- a declarat că este pro-Cîțu, după ce el spunea la sf lunii mai că e pro-Orban și organizația a votat în unanimitate pro-Orban)
Călăraşi (Ciprian Pandea a postat pe FB că e pro-Cîțu, însă se poziționase anterior cu organizația pro-Orban. O parte importantă din filială este pro-Orban)
Prahova (Iulian Dumitrescu a scris o postare pe Facebook de susținere a lui Cîțu, însă o parte din organizație este pro-Orban)
Ialomiţa (Dragos Soare a făcut postare FB că este pro-Cîțu, dar mare parte din organizație este pro-Orban)
Sectorul 1 (preşedintele Sebastian Burduja e de partea premierului Florin Cîţu, însă restul filialei e de partea lui Orban)
Alba (Dumitrel este un susținător al premierului Cîțu în competiția națională, dar mai mulți delegați care și-au exprimat deschis preferința pentru el, au spus că la București îl vor susține pe Orban.)
Greii indeciși:
Bihor ( Ilie Bolojan)
Arad (Gheorghe Falcă)
Giurgiu (Dan Motreanu)
Constanța (Bogdan Huţucă)