Pe aceeași temă
Pe parcursul zilei de luni, în Carpaţii Meridionali, la altitudini de peste 1.700 m, va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent. Temporar vântul va avea intensificări cu rafale ce vor depăşi 60 - 70 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.
De asemenea, de luni de la ora 13:00 până marţi la ora 8:00, în cea mai mare parte a Moldovei, în estul Transilvaniei şi în zona Carpaţilor Orientali va ninge însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent.
Pe de altă parte, meteorologii au emis şi o atenţionare Cod galben de polei, valabilă până marţi dimineaţa, local, în judeţele Buzău, Brăila, Vrancea, Galaţi şi în cea mai mare parte a judeţului Tulcea. În aceste zone, temporar vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie şi lapoviţă, care vor determina depuneri de polei.
Totodată, a fost emisă şi o informare vizând precipitaţii moderate cantitativ şi polei pentru intervalul 27 decembrie, ora 10:00 - 28 decembrie, ora 8:00.
Potrivit meteorologilor, se vor semnala precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, local moderate cantitativ. În zona montană înaltă şi în cea mai mare parte a Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile. Se va depune polei, local în sud-est şi izolat în restul teritoriului, atenţionează ANM.
Potrivit prognozei meteo pentru Capitală, în vigoare de luni ora 10.00 până marți la ora 8.00, cerul va fi noros și vor fi precipitații sub formă de ploaie și burniță, iar probabilitatea pentru depuneri de polei va fi temporar ridicată.
Vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura aerului se va menține în jurul valorii de 1 grad. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.