Pe aceeași temă
PDL, PNTCD si Forta Civica au lansat sambata, la Palatul Parlamentului alianta de centru dreapta sub denumirea Alianta Romania Dreapta. Conducerea ARD a dorit sa dea un mesaj de unitate membriilor celor trei partide, atat Vasile Blaga cat si Mihai Razvan Ungureanu au vorbit despre renuntarea la orgolii si necesitatea ca Alianta sa vorbeasca pe o singura voce. In aceasta logica, Mihail Neamtu (Noua Republica) si Adrian Papahagi (Fundatia Crestin Democrata) au fost prezenti pe scena, la poza de grup. In schimb, lideri ca Emil Boc, Elena Udrea si Roberta Anastase au lipsit de la eveniment.

Alianta Romania Dreapta a intrat in lupta pentru alegerile parlamentare cu sloganul "Calea Dreapta" avand ca sigla o inima roz-ciclam.
Democrat liberalii s-au declarat optimisti in ceea e priveste scrutinul din 9 decembrie, un sondaj intern aratind ca USL a scazut la 48% in preferintele romanilor iar ARD are o intentie de vot de 24%.
Vasile Blaga: Am promis ca vom lupta impreuna si ne-am tinut de cuvint
"ARD propune electoratului o dreapta unita, care sa readuca o stare de normalitate pentru Romania. O alianta care sa apere democratia si statul de drept. O alianta care sa modernizeze democratia si statul de drept. O alianta pentru Romania dreapta. Am promis ca vom lupta impreuna si ne-am tinut de cuvant. Azi, alianta e gata de drum. Romania are nevoie de normaliate"..
Presedintele PDL Vasile Blaga a transmis ca, in prezent, PDL are 22 la suta in sondaje, iar ARD are 24 la suta, completand ca s-au facut eforturi, in ultimele luni, de a se reuni dreapta.
"Am promis ca vom tine partidul unit, nu ne-ati mai auzit vorbind in ultimele luni de aripi, aripioare, am actionat toti ca unul, am facut eforturi sa reunim dreapta", a spus liderul PDL.
Acesta a adaugat ca toti reprezentantii ARD trebuie sa dea dovada de intelepciune, dar si de competitivitate.
"Avem nevoie de multa intelepciune, o astfel de alianta obliga la anumite concesii din partea noastra, dar sunt convins ca le vom face. Toti sa dea dovada de intelepciune pentru ca nu poti construi partide in campanii electorale. Ne-a unit si pericolul prin care a trecut Romania, puternic lovita de actiunile irespinsabile ale USL. (...) PDL va fi principalul partid politic din viitorul Parlament", a mai afirmat Blaga.
Mihai Razvan Ungureanu: Sa fim uniti, sa fim loiali unii altora
"Romania dreapta este Romania de dreapta, o Romanie care tine dreapta prin viziune si politici de dreapta, in care atat numarul cat si valoarea taxelor a impozitelor si a contributiilor sunt reduse in paralel cu cresterea gradului de colectare, o Romanie in care antreprenorii care investesc in forta umana si creaza locuri de munca sunt despovarati de birocratia opresiva, de instabilitatea legislativa sau de opacitatea reglementarilor, o Romaniei a clasei de mijloc in care bunastarea redevine posibila".
"Mai presus de toate, trebuie sa fim uniti. Sa fim loiali unii altora, adica noua insine. Sa lasam deoparte orgoliile si sa ne ridicam, cu smerenie, la inaltimea sarcinii. Sa vorbim pe o singura voce. Hai sa luptam pentru calea dreapta! Stim ca nu va fi usor. Ca vom fi atacati din toate partile. Dar nu ne vom indoi! Vom sta drepti! Doar astfel Romania va fi dreapta".
Fostul prim-ministru Mihai Razvan Ungureanu a afirmat ca miza importanta a candidaturilor partidului Forta Civica la alegerile parlamentare o reprezinta integritatea morala, dar si competentele profesionale.
"Miza importanta a candidaturilor este integritatea morala, lucru care exista deja, si competentele profesionala. Orice candidatura conteaza, in functie de calitatea persoanei si sansele pe care un colegiu le are sau nu".
Ungureanu a precizat ca, odata cu depunerea candidaturii, fiecare candidat isi va semna demisia in alb."Veti avea surpriza sa vedeti ca fiecare candidat pe care urmeaza sa-l avem isi va semna, odata cu depunerea dosarului de candidatura, demisia in alb", a replicat MRU.
Monica Macovei: ARD vrea schimbarea clasei politice incepind cu ea insasi
"Vrem schimbarea clasei politice. USL in stanga ii apara pe politicienii corupti. ARD in dreapta are candidati integri si compententi. ARD nu va avea nici penali si nici colaboratori ai securitatii. (...) Sa nu uitam, in partea dreapta avem ARD, care vrea schimbarea clasei politice incepand cu ea insasi", a avertizat Macovei.
"ARD vrea politicieni fara imunitate, vrea oameni egali in fata legii, vrea confiscarea averilor ilegale. Am facut deja ceva, suntem in stadiul in care politicieni din toate partidele sunt anchetati si multi dintre ei sunt condamnati".
"Vrem sa intarim in continuare institutiile anticoruptie si institutiile statului, vrem pedepse fara suspendare pentru coruptie, vrem ca niciun proces sa nu se termine prin prescriptie. Si mai vrem un judecator, o sala, un proces rapid. Vrem dosare informatizate si o baza nationala pentru toate institutiile judecatoresti, publica".
Cristian Preda: Daca USL vrea razboi, razboi va avea
"Criza politica nu s-a incheiat, si criza politica nu se va incheia cata vreme Victor Ponta este la Guvern fiindca si o sa o spun foarte apasat, indreptatit de faptul ca noi am cerut coabitare, criza politica nu se incheie si nu se va incheia pana cand Ponta nu va pleca de la Palatul Victoria, pentru ca coabitare cu forta nu se poate. Singurul interes al USL este acela e a acapara institutiile si de a guverna in dispretul celor care astazi nu sunt incolonati in aceasta formatiune".
"Pentru USL, coabitare inseamna fie suspendare, fie razboi. Noi am avut rabdare, am asteptat ca aceasta coabitare sa se contruiasca. USL ne-a aratat ca nu se poate. Vrea razboi, razboi va avea. ARD este alcatuita pentru a pune capat aventurii politice care poarta numele USL".
"Ar trebui sa ne propunem un obiectiv electoral ambitios, sa ne propunem sa facem, altfel spus, 30% din mandate pentru ca altfel, daca ne vom baza pe ajutorul dat de altii, nu vom putea sa punem capta acestei aventuri politice".
"Primul lucru care e necesar priveste relatia noastra in interiorul PDL, iar cuvantul- cheie este solidaritate.Mi s-ar parea sinucigas in acest moment ca la nivelul organizatiilor sa inceapa dispute, rafuieli. In acest moment, orice fisura in solidaritatea organizatiilor ne va costa pe toti".
Presedintele PNTCD, Aurelian Pavelescu: Alianta se opune unei conspiratii de tip mafiot
"Alianta se opune in lupta politica nu unei forte politice de stanga, ci unei conspiratii impotriva romanilor, o conspiratie de tip mafiot, cu radacini in sistemul securisto-comunist. USL nu este altceva decat o masina de propaganda sustinuta de baronii abonati la banii publici. (...) USL este anti-europeana si anti-nationala, fiind structura care s-a opus permanent Uniunii Europene, deoarece in Romania europeana nu mai pot fura si trebuie sa repecte legile si sa raspunda in fata justitiei pentru faptele lor", a afirmat Aurelian Pavelescu.
Dupa lansare, candidaturile
Dupa lansarea ARD, liderii celor trei formatiuni politice s-au reunit in Modrogan pentru stabilirea candidaturilor pentru alegerile locale. Surse din interiorul aliantei au declarat pentru Hotnews.ro ca se ia in calcul si candidaturile unor consilieri prezidentiali in Bucuresti.
Conducerea ARD intentioneaza sa intre in batalia pe Bucuresti cu nume ca Daniel Funeriu si Cristian Diaconescu. Totodata liderii celor trei formatiuni politice si-au stabilit colegiile in care vor candida. Astfel, Vasile Blaga va candida pentru un nou mandat de senator in judetul Timis iar Aurelian Pavelescu si Mihai Razvan Ungureanu in Capitala pentru functii de deputati.
Liderul Partidului Noua Republica, Mihail Neamtu este sustinut de catre Gheorghe Falca pentru a candida la Arad iar Adrian Papahagi va candida intr-un un colegiu din Cluj.