Pe aceeași temă
Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a anunțat într-un comunicat că a fost sesizat, că Alina Gorghiu a continuat propaganda electorală pentru Nicolae Ciucă după încheierea campaniei, a arătă BEJ Argeș într-un comunicat de sâmbătă.
Ministra Justiției Alina Gorghiu a contestat decizia la Biroul Electoral Central, a confirmat aceasta pentru G4Media pentru că, susține ea, nu a încălcat legea. Gorghiu susține că mesajul nu conține propagandă electorală pentru că nu îndeamnă la votarea candidatului PNL, ci arată îl arată pe Ciucă împreună cu familia sa.
Comunicatul Poliției Argeș:
Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public, despre faptul că un membru al unei formațiuni politice ar fi continuat campania electorală, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș este abilitat să comunice următoarele:
Polițiștii au fost sesizați de către Biroul Electoral Județean Argeș, cu privire la continuarea campaniei electorale pe o rețea de socializare, de către un membru al unei formațiuni politice.
Astfel, au fost luate măsuri în vederea verificării aspectelor sesizate, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
Reamintim că persoanele care continuă campania electorală, după încheierea oficială a campaniei, inclusiv pe rețelele de socializare, considerate spațiu public, pot fi sancționate cu amendă cuprinsă între 1.500 și 4.500 de lei.