Alina GORGHIU este noul PURTATOR DE CUVANT al PNL

P.c. | 07.07.2014

Pe aceeași temă

Vicepreşedintele PNL Alina Gorghiu a fost desemnată, luni, în cadrul Biroului Politic Naţional, în calitatea de purtător de cuvânt al partidului şi vicepreşedinte cu atribuţii în coordonarea comunicării partidului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale. Gorghiu a fost propusă în cadrul şedinţei BPN pentru poziţia de purtător de cuvânt al PNL de către preşedintele partidului, Klaus Iohannis, relateaza Mediafax.

 

De asemenea, Alina Gorghiu a primit atribuţiile executive, în calitate de vicepreşedinte PNL, în domeniul comunicării partidului.

 

Deputatul PNL Cristina Pocora şi-a vineri anunţat demisia din funcţia de purtător de cuvânt al PNL după ce Congresul partidului a ales noua conducere a formaţiunii, menţionând că îşi asumă eşecul faptului că nu a obţinut încrederea delegaţilor liberali pentru o funcţie de vicepreşedinte.

 

CITITI SICristina Pocora demisioneaza din functia de purtator de cuvant al PNL

 

"Consider absolut firesc să-mi asum nereuşita personală în aceste alegeri interne (de la Congresul PNL, n.r.). Faptul că nu am primit sprijinul majoritar al colegilor pentru obiectivul propus este de natură, în percepţia mea, să genereze pe viitor o posibilă lipsă de legitimitate a coordonatorului Departamentului de Comunicare al PNL şi a Purtătorului de cuvânt. De aceea, pentru a evita o astfel de situaţie, cred că este de datoria mea şi un gest necesar de decenţă să mă retrag din aceste funcţii", a susţinut Cristina Pocora, într-un comunica de presă remis MEDIAFAX.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22