Alt deputat PSD evadează din partidul lui Dragnea și fuge la Pro România lui Ponta

Laurentiu Gheorghe | 22.04.2019

Încă un deputat PSD și-a anunțat demisia și fuga la Ponta. Nicolae Grigorescu, deputat de Argeș, se declară „dezamăgit” că social-democrația a ajuns să fie reprezentată de Rădulescu-Mitralieră.

Pe aceeași temă

Deputatul PSD Nicolae Georgescu și-a anunțat luni demisia din partidul condus de Liviu Dragnea și s-a înscris în PRO România, acuzând că valorile de stânga au ajuns să fie reprezentate în Argeș de un personaj precum Cătălin Rădulescu, supranumit ”deputatul mitralieră”.

”Am decis să mă alătur unei echipe pe care o cunosc și în care mă regăsesc în ceea ce privește respectarea principiilor social-democrate adevărate. Sunt dezamăgit că în județul Argeș am ajuns ca valorile de stânga să fie reprezentate de un personaj precum Cătălin Rădulescu – ”Mitralieră”. Voi susține lista PRO România pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, pentru că am încredere că oameni precum comisarul european Corina Crețu vor ști să se bată la Bruxelles pentru a aduce mai multe fonduri europene necesare inclusiv dezvoltării județul Argeș”, a declarat Nicolae Georgescu, potrivit unui comunicat de presă transmis de Pro România.

În prezent, PRO România are un număr de 22 de deputați în Camera Deputaților, se mai precizează în comunicat.

"Mă bucur că Nicu Georgescu, colegul nostru deputat de Argeș, s-a alăturat echipei ProRomania! Suntem acum 22 de deputati- toti ProRomania!

Avem nevoie de oameni profesionisti si de proiecte de dezvoltare pentru Romania!”, scrie Victor Ponta pe Facebook.

Ultimul social-democrat care a părăsit PSD în favoarea Pro România a fost, pe 13 aprilie, fostul purtător de cuvânt al partidului, Adrian Marius Dobre, care și-a justificat intrarea în partidului lui Victor Ponta prin faptul că formațiunea Condusă de Liviu Dragnea a intrat pe un drum fără întoarcere, un drum antieuropean, al extremei şi al populismului (detalii aici).

Cele mai sonore nume care părăsi PSD pentru a se înscrie în Pro România sunt fostul premier Mihai Tudose și comisarul european, Corina Crețu. Ambii sunt candidați la alegerile europarlamentare și au părăsit formațiunea condusă de Liviu Dragnea acuzând confiscarea de către acesta a deciziei în partid și îndepărtarea de valorile europene.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22