Ambasada SUA: Decizia Curţii Constituţionale vorbeşte de la sine

Fara Autor | 21.08.2012

Pe aceeași temă

Ambasada SUA la Bucureşti afirmă că decizia Curţii Constituţionale de marţi privind referendumul din 29 iulie "vorbeşte de la sine", relateaza Adevarul.ro.

"Decizia Curţii Constituţionale vorbeşte de la sine", se afirmă într-o poziţie a Ambasadei SUA.

 

Curtea Constituţională a constatat, în hotărârea adoptată marţi, că nu s-a întrunit condiţia de cvorum pentru ca scrutinul să fie valabil şi menţionează că la data publicării deciziei în Monitorul Oficial Traian Băsescu îşi reia atribuţiile, potrivit Mediafax.

 

Potrivit unui comunicat al CC, plenul Curţii Constituţionale a decis cu majoritate de voturi că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost respectată. De asemenea, CC confirmă rezultatele referendumului comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns "DA" la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?", iar 943.375 (11.15 %) au răspuns "NU". Totodată, CC constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil.

În comunicatul dat publicităţii de Curtea Constituţională se precizeză că la data publicării acestei hotărâri în Monitorul Oficial încetează interimatul lui Crin Antonescu în exercitarea funcţiei de preşedinte, iar Traian Băsescu îşi reia atribuţiile de şef al statului.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22