Pe aceeași temă
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o întâlnire cu ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene acreditaţi în România, care a avut loc la Hotel Athénée Palace Hilton.
Ambasadoarea Austriei, E.S. Dna. Adelheid FOLIE nu a participat la eveniment, fiind reprezentată de un adjunct, au precizat surse diplomatice. Deși ministerul austriac de Externe nu a anunțat că ar fi rechemat-o pentru consultări, nivelul de reprezentare a Austriei a fost la nivelul de însărcinat cu afaceri ad interim.
Reamintim că Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, vineri, că a chemat în ţară, pentru consultări, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Austria, Emil Hurezeanu, ”un gest politic care subliniază poziţia României de dezacord ferm cu conduita Austriei şi indică decizia de diminuare a nivelului actual al relaţiilor cu acest stat”.
Potrivit ministerului, conducerea Ambasadei României la Viena va fi asigurată la nivel de însărcinat cu afaceri ad interim.
”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că, având în vedere poziţia Austriei de a vota negativ Decizia privind aderarea României la spaţiul Schengen în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 8 decembrie 2022, din dispoziţia ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu, ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Austria, Emil Hurezeanu, a fost chemat în ţară pentru consultări”, a transis, vineri, MAE, într-un comunicat de presă.
De asemenea, șeful statului a dat, luni seară, la Palatul Cotroceni, prima reacţie după votul de respingere a aderării României în Schengen. Preşedintele a arătat că a fost dezamăgit şi supărat după ce a primit rezultatul acestui vot.
”Această dezamăgire şi supărare vine din faptul că noi de 11 ani ne străduim, negociem şi sperăm să intrăm cu drepturi depline în spaţiul Schengen - noi, românii, după ce în decursul acestui an care se apropie de final, am avut câteva reuşite notabile”, a spus şeful statului.
”Acest vot, chiar dacă m-a supărat sau dezamăgit, nu mă va face să dau înapoi. Personal, voi rămâne foarte conectat şi sunt hotărât să duc lucrurile mai departe până când România va deveni membru Schengen. Voi ridica această problemă cu certitudine în Consiliul European. Vor fi dezbateri, diferite opinii, dar un nou vot va fi când se întruneşte din nou Consiliul JAI, iar din datele pe care le am e greu de crezut că se va schimba prea curând opinia din partea austriaca, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să discutăm în continuare. Eu voi duce lucrurile mai departe şi sunt convins că vom găsi soluţii şi pentru această problemă. Pe mine o supărare sau o frustrare de acest tip nu m-a oprit niciodată pentru a face ceea ce e mai bine pentru comunitatea care m-a ales şi mă voi implica total”, a mai spus preşedintele Iohannis.