Ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris: E nevoie urgentă de ocuparea funcţiilor în Parchete. E bine că s-au făcut nominalizări

Fara Autor | 05.04.2013

Pe aceeași temă

Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că este foarte bine că premierul Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei, a făcut propunerile pentru funcţiile de conducere din Parchete, fiind o "urgenţă" ocuparea acestora.

 

 

"Am mai spus şi cu alte ocazii că eu consider că este chiar urgent să fie ocupate aceste funcţii. Pentru că funcţiile de procuror general şi de procuror-şef DNA au fost vacantate deja de peste opt luni, cred, iar alte poziţii de conducere din sistem sunt neocupate chiar şi de mai mult timp. Acest lucru nu este normal într-o perioadă când România întreprinde reforme importante în sistemul juridic şi duce şi acest efort de luptă împotriva corupţiei", a afirmat Harris.

De asemenea, întrebat despre opiniile exprimate de unele partide sau politicieni români cu privire la asumarea acestor nominalizări de către premierul Victor Ponta şi dacă acestea au afectat credibilitatea procesului şi a celor propuşi, Martin Harris a arătat că e foarte bine că s-a demarat procesul de nominalizare.

El a adăugat că speră ca noua conducere a instituţiilor să fie instalată cât mai curând.

"Cred că este foarte bine că nominalizările au fost făcute de ministrul interimar al Justiţiei şi acum avem un proces în care deciziile pot fi luate. Sigur, este acum atribuţia CSM de a organiza audierea candidaţilor propuşi şi să îşi exprime opinia, iar apoi preşedintele să decidă. Cred că acest proces poate duce mai departe reforma justiţiei şi atingerea obiectivelor prevăzute în MCV. Acestea au fost foarte importante pentru noi şi este nevoie urgentă ca aceste funcţii să fie ocupate", a mai spus ambasadorul Harris.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22