Pe aceeași temă
Ridicarea MCV depinde de ce se întâmplă în România și va fi ridicat în momentul în care vor fi realizați indicatoriistabiliți, situație în care nu s-a ajuns însă, a declarat joi ambasadorul Marii Britanii la București, Paul Brummell.
Ambasadorul nu a precizat dacă evenimentele recente de pe scena politică afectează încrederea investitorilor britanici, ci a subliniat că susține ”importanța luptei anticorupție în România".
"Când România a intrat în Uniunea Europeană în 2007 a fost clar că nivelul corupției era prea înalt și de aceea a fost instituit MCV. MCV a înregistrat foarte multe succese, instituțiile anticorupție au avut o activitate foarte bună și acest lucru se menține în continuare și cred că este ceva foarte pozitiv pentru România și pentru Europa. Dar, în același timp, Marea Britanie nu comentează cazurile individuale", a declarat ambasadorul britanic la București, citat de Agerpres.
Despre o eventuală ridicare mai rapidă de către Comisia Europeană a MCV pentru România, ambasadorul a spus: "Sunt indicatori clari și dacă acești indicatori sunt realizați aceasta înseamnă că MCV nu o să mai fie necesar în România. Nu s-a ajuns în această situație până acum, dar cred că un progres foarte important a fost făcut", a mai declarat Brummell.