Ambasadorul român în Muntenegru, rechemat în ţară. L-a contrazis pe Ponta

Fara Autor | 27.06.2013

Pe aceeași temă

Mihail Florovici, ambasadorul României în Muntenegru, a fost rechemat la Bucureşti, la o zi după ce a contrazis o declaraţie a premierului Victor Ponta, în privinţa decedaţilor din accidentul din Muntenegru care fuseseră identificaţi, informează Realitatea.net.

Mandatul ambasadorului român în Muntenegru expirase, iar miercuri seară acesta a fost rechemat la Bucureşti.

Mihail Florovici, diplomat şi profesor universitar român, este ambasadorul României în Muntenegru din 2006.

Ambasadorul României în Muntenegru s-a aflat de la început alături de răniţii care au fost transportaţi la spitalul din Podgorice, după tragicul accident din Muntenegru, unde 18 români şi-au pierdut viaţa şi alţi 29 au fost răniţi.

Ambasadorul României a dezvăluit presei, contrazicând afirmaţia premierului Victor Ponta, că doar 6 dintre cei 18 cetăţeni români decedaţi au fost identificaţi, rudele celorlalţi cetăţeni fiind aşteptate la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti, pentru a ajuta la identificarea lor.

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că, potrivit autorităţilor din Muntenegru, a fost încheiată identificarea tuturor persoanelor decedate în accidentul din Muntenegru, astfel că va începe procedura anunţării familiilor victimelor.

Decizia privind rechemarea ambasadorului Mihail Florovici a fost publicată în Monitorul Oficial în 22 mai 2013, urmând ca acesta să îşi încheie misiunea diplomatică în termen de 90 de zile de la publicarea acestui decret prezidenţial.


sursa:RL

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22