Ambasadorul SUA, derutat de reforma justiției din Moldova: Un singur candidat la CSJ?

Iulian Popescu | 09.02.2016

Ambasadorul SUA la Chişinău, James D. Pettit, se arată nedumerit, într-un mesaj Facebook, de faptul că la șefia Curții Supreme de Justiție (echivalentul Înaltei Curți de la noi) a fost propus un singur nume, Mihai Poalelungi, actualul președinte al instituției.

Pe aceeași temă

 

„Ce se întâmplă la Consiliul Superior al Magistraturii? Un singur candidat și acela din interior? Așa ar trebui să arate reforma justiției?”, întreabă retoric ambasadorul SUA la Chişinău, James D. Pettit, după ce Consiliul Superior al Magistraturii l-a propus pe Poalelungi pentru un nou mandat la Curtea Supremă.

 

Potrivit procedurii, CSM face propunerea și o trimite Parlamentului, care are 30 de zile pentru a pune pe ordinea de zi acest subiect, scrie

Independent.md

 

Desemnarea s-a făcut în timp ce sute de persoane protestau în fața sediului Consiliului, cerând reformarea justiției și alegereaa unui candidat necontroversat.

 

În încercarea disperată de a recâștiga încrederea Vestului, autoritățile de la Chișinău au promis cancelariilor străine că vor trece la reforme accelerate, în special în domeniul justiției, și la combaterea corupției.

 

***

 

Johannes Hahn, comisarul european pentru extindere, a declarat luni, in cadrul unei intrevederi cu ministrul moldovean de Externe, Andrei Galbur, că UE va da bani Republicii Moldova doar după ce autoritățile de la Chisinau vor implementa prevederile Acordului de Asociere.

 

Autoritățile de la Bruxelles au precizat de asemenea că UE va ajuta financiar Rep. Moldova doar după ce aceasta va semna Memorandumul cu FMI, transmite Radio Chisinau.

 

Hahn arată că, pentru a beneficia de banii europeni, autoritatile de la Chisinau trebuie sa stabileasca un termen limita de transpunere in practica a prevederilor incluse in Acordul de Asociere cu UE. 

 

"Am primit asigurari ca noul Guvern va infaptui reformele necesare. Este nevoie ca lucrurile sa mearga in directia necesara. Uniunea Europeana asteapta ca autoritatile de la Chisinau sa treaca de la retorica optimista la fapte concrete, in beneficiul cetatenilor. Este nevoie de reforme profunde in sistemul de drept, a combaterii coruptiei, o asanare a sistemului financiar-bancar si nu in ultimul rand de un Acord cu FMI. Doar in aceste conditii UE va relua finantarea catre Republica Moldova", a declarat Johannes Hahn. 

 

El a solicitat de asemenea elaborarea unei noi foi de parcurs cu un calendar de executare a reformelor si a actiunilor prioritare. 

 

Andrei Galbur, ministrul moldovean de Externe, a mentionat ca noul Guvern este hotarat sa lichideze restantele privind implementarea Acordului de Asociere pana la reuniunea Consiliului de Asociere Moldova - Uniunea Europeana, care va avea loc la mijlocul lunii martie.

 

În vara anului trecut atât FMI, cât și Banca Mondială au stopat finanţarea Republicii Moldova din cauza neonorării angajamentelor acesteia, asumate la semnarea Acordului de Asociere cu UE și a crizei politice prelungite, mai arată Radio Chișinău.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22