Ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein: Orice iniţiativă de a redeschide subiectul modificării legii ANI ar fi o idee foarte proastă

Fara Autor | 31.10.2012

Pe aceeași temă

"In acest moment, orice initiativa de a redeschide subiectul modificarii legii ANI ar fi o idee foarte proasta si nu ar fi bine primita de MCV, de UE si de SUA. Cred ca Parlamentul si guvernarea ar trebui sa dea dovada de multa precautie in aceasta privinta", a declarat pentru HotNews.ro ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Mark Gitenstein.

Potrivit surselor HotNews.ro, marti, la Parlament, a avut loc o discutie intre liderii grupurilor parlamentare care au convenit sa schimbe urgent legea ANI pentru a-i diminua din atributii. Pe de alta parte, la Ministerul Justitiei s-a initiat elaborarea un asa numit Codex privind conflictele de interese si incompatibilitatile care, potrivit unor surse guvernamentale, reprezinta pretextul pentru lansarea unei dezbateri publice privind schimbarea legii ANI.

In urma cu o saptamana, Agentia Nationala de Integritate a precizat, intr-o scrisoare adresata ministrului Justitiei, ca nu a fost consultata cu privire la initeierea unui Codex privind actele normative pe incompatibilitati. Horia Georgescu, presedintele ANI, considera demersul MJ ca fiind inoportun si suprapunandu-se nejustificat obiectivelor institutionale ale Agentiei.  Ministerul Justitiei ar fi identificat 305 acte normative referitoare la interdictii si incompatibilitati, initiind realizarea unui Codex care sa cuprinda toate aceste reglementari, pentru ca fiecare functionar sa cunoasca prevederile sub incidenta carora intra.

Agentia Nationala de Integritate a devenit din noua tinta atacurilor dupa ce a anuntat ca se va adresa  Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) in cazul senatorului Mircea Diaconu, aducandu-i in atentie ca "asistam la un conflict constitutional intre puterile statului". Horia Georgescu, presedintele ANI, si-a manifestat increderea, intr-o declaratie pentru HotNews.ro, ca CSM va sesiza Curtea Constitutionala printr-un demers care sa transeze acest conflict.

Plenul Senatului a respins, in sedinta de marti, posibilitatea incetarii mandatului de senator pentru liberalul Mircea Diaconu, care, potrivit Agentiei Nationale de Integritate, se afla in stare de incompatibilitate, anunta Agerpres. Impotriva incetarii mandatului de senator s-au exprimat 32 de senatori, in timp ce "pentru" au votat 23 de senatori. Zece senatori s-au abtinut de la vot. Votul a fost secret si electronic.

Comisia Europeana (CE) a anuntat, prin purtatorul de cuvant al institutiei - Mark Grey -, ca regreta decizia Senatului roman de a nu da curs unei sentinte a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) in cazul senatorului Mircea Diaconu. "Este important pentru statul de drept in Romania ca deciziile judecatoresti sa fie aplicate cu strictete. Decizia Senatului roman este in contradictie cu recomandarea Comisiei de 'a cere demisia membrilor parlamentului cu decizii finale de incompatibilitate', care este inclusa in ultimul raport pentru Romania adoptat in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare", a precizat Grey.

Toate aceste evenimente au loc in contextul in care, la inceputul lunii noiembrie, este programata sa aiba loc vizita expertilor Comisiei Europene care vor evalua indeplinirea obligatiilor asumate de Romania in cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare.

Sursa: HotNews

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22